Mozaicul … filosofic

0
168

Critica judecăţii de gust este cea mai recentă carte scrisă de prof. univ. dr. Ion Dur, unul dintre cei trei stâlpi pe care s-a clădit, în urmă cu peste un deceniu, Şcoala Doctorală de Filosofie de la Facultatea de Litere din Baia Mare.
Pentru un amator, iubitor de filosofie, cu sau fără certificat de competenţă în domeniu, titlul propus de autor – Critica judecăţii de gust. Filozofie, Literatură, Comunicare – este pe cât de incitant pe atât de percutant. Din ce pricini? Din cel puţin trei motive: primo, titlul de care vorbim te trimite cu gândul, volens-nolens, la Critica facultăţii de judecare, apărută în 1790, una dintre cele trei Critici lăsate posterităţii de Immanuel Kant. Secondo, acelaşi titlu, de ce nu, te mai face să te gândeşti fie la o replică autohtonă la cartea filosofului german, fie la o variantă valahă a unui tratat postmodern de estetică, absolut diferit de abordările clasice în domeniu. În fine, terţo, pornind de la subtitlul ei, Filozofie, Literatură, Comunicare, îţi poţi imagina că în această carte, pe lângă analizele teoretice abstracte şi speculative, care sunt docte şi subtile, vei găsi şi exemple concrete, ilustrate prin studii de caz şi exerciţii hermeneutice pe text, adică interpretări critice aplicate asupra unor opere din aceste domenii, interpretări care validează demersul axiologic al autorului.
Aşa că, înainte de a începe lectura, dacă ţii seama de titlul cărţii, eşti îndreptăţit să aştepţi să te dumireşti şi să găseşti răspunsuri, evident, cu ajutorul cărţii scrise de Ion Dur, chiar şi incomplete ori insuficient de convingătoare, la întrebări de genul: Cum poate fi definit gustul? Cu ce-l asociem? Dar frumosul, urâtul, sublimul, grotescul ori alte concepte estetice? Ce e judecata de gust? Dar cea de valoare? Cum le putem discerne? Ce instanţe validează o judecată estetică, artistică, de gust sau de valoare? Care sunt temeiurile acestor validări? Ce putem spune despre bunul sau prostul-gust? Or, după ce ai parcurs această carte, constaţi că expectanţele generate de asemenea întrebări, cu toate că sunt legitime şi cu toate că derivă logic din titlul propus de autor, sunt, din păcate, infirmate de conţinut! Şi dacă e aşa, ce putem afla din cartea universitarului sibian! O sumedenie de informaţii cât se poate de utile, dar şi două lucruri esenţiale: că e structurată în trei părţi şi că, sub aspect tematic, cartea lui Ioan Dur este eterogenă.
În opinia mea, prima parte, intitulată Publicistica unui zorbagiu balcanic, nu e altceva decât o (micro) mo­nografie, ce se întinde pe 130 de pagini, despre Petre Pandrea, un ziarist redutabil, un polemist incomod, un orator sclipitor, un excelent avocat, un jurist de prestigiu şi un scriitor proteiform ce a strălucit în perioada interbelică. Parcurgând-o, alături de amănuntele biografice, aptitudinale, caracteriale şi temperamentale, ori de cele legate de preocupările intelectuale ale autorului Memoriilor mandarinului valah, descoperi calitatea şi anvergura spirituală de excepţie a celui care a scris, împreună cu Sorin Pavel şi Ion Nestor, Manifestul Crinului Alb, un text programatic ce se dorea a fi o replică la crezul exprimat de Eliade în Itinerariul spiritual, etichetat, poate nedrept şi excesiv, de Ion Dur ca „zorbagiu balcanic”, adică un scandalagiu de talie internaţională.
Partea a doua din Critica judecăţii de gust, ce poartă titlul Lecturi şi interpretări, ce se desfăşoară pe 160 de pagini, cuprinde 12 cronici lăbărţate despre tot atâtea cărţi ale unor autori români din câmpul filosofiei, al literaturii (poezie, proză, dramaturgie) ori al ştiinţelor comunicării. Dintre ele, cel puţin 3-4 comentarii, de altfel docte, sunt de fapt ”cosmetizări” ale unor referate scrise de Ion Dur cu ocazia susţinerii unor teze de doctorat. Pesemne că motivul inserării referatelor în carte o fi faptul că acele teze erau valoroase. Pe de altă parte, dacă prof. Ion Dur, în calitate de membru ori de coordonator al unei teze de doctorat, dacă a acceptat susţinerea ei publică, atunci înseamnă că nu putea redacta un referat negativ despre ea. Aşa că, prin lectura, comentariile, interpretările şi consideraţiile formulate pe marginea unor asemenea teze şi cărţi, dintre care una aparţine ieudeanului Ioan Hotico, care a elaborat o excelentă teză de doctorat despre Soren Kierkegaard, teză transformată în carte, în mod indiscutabil, ”ratificând axiologic varii texte”, autorul Ion Dur a formulat public atât judecăţi de gust, cât şi de valoare despre acestea.
În fine, ultima parte a cărţii, Ciorne de jurnal domestic. Zilele după Iov, este un text confesiv-reflexiv tulburător, pigmentat cu impresii, stări şi nuanţe dulci-amare, dar şi cu meditaţii sincere şi profunde pe tema suferinţei umane. Iar paginile din Zilele după Iov, în disonanţă cu textul vetero-testamentar şi în răspăr cu opiniile filosofului din Răşinari, dar în consonanţă cu mesajul Evangheliilor şi învăţătura creştină, ne spun că suferinţa nu-i un moft, că ea nu-i absurdă, că îşi are rostul ei pedagogic, că doar prin ea putem să ne ispăşim păcatele, să ne răscumpărăm greşelile, să putem fi iertaţi şi mântuiţi.
Prin urmare, dacă nu ignorăm conţinutul ei, cu toată claritatea exprimării, eleganţa argumentării, fineţea şi profunzimea analizelor ori rafinamentul hermeneutic al autorului, aşadar, cu toate acestea, sub aspect pur tematic, Critica judecăţii de gust seamănă cu un mozaic… filosofic, în care străluceşte judecata de gust a autorului. Cât priveşte titlul acestei cărţi, emfatic, nu-mi pare a fi cel mai fericit!
Ioan ŢIPLEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.