Dumnezeu cel mare şi sfînt ne-a ajutat să mai apucăm un Crăciun, al cîtelea?
Să ne bucurăm pentru clipa de faţă, că cine ştie dacă îl vom mai apuca pe cel de mîine.
Minuni însemnate a văzut pămîntul de-a lungul miilor de ani. Soarta lui e martoră la mii de întîmplări neobişnuite, dar cea mai atrăgătoare minune a tuturor veacurilor este Pruncul din ieslea Betleemului.
Pe El l-au vestit Prorocii, pe El l-au aşteptat drepţii în lungi nopţi de veghere.
El a venit umil şi sărac, dar a îmbogăţit lumea ca nimeni altul.
Noi ne-am încreştinat în veacurile I şi al II-lea şi creştinismul românesc s-a concretizat în Biserica Ortodoxă Română, biserica neamului românesc, din toate provinciile şi etapele istorice.
Creştinismul românesc s-a manifestat de-a lungul vremii în mai multe direcţii deosebite, precum sînt: construcţiile de mănăstiri şi biserici, adevărată salbă a pămîntului românesc, construcţia de cruci şi troiţe, icoane pe sticlă, care au premers prin expresie şi culoare plastica modernă şi împodobesc astăzi cele mai mari muzee din lume, încondeierea ouălor de Paşti, adevărate minuni de frumuseţe, broderii şi manuscrise, precum şi colindele izvorîte din podoabele noastre sufleteşti.
Minunat este poporul nostru care a creat asemenea frumuseţi, în el ne-am găsit liniştea şi pacea în vremuri de vîltoare şi tulburări.
Colindele noastre sînt cele mai frumoase din lume şi sînt de ordinul cîtorva mii. Nu degeaba a scris V. Alecsandri că „românul s-a născut poet”.
Colindele sînt de două feluri: populare, create de diferiţi preoţi, cîntăreţi din strane, învăţători şi oameni din popor, şi culte, create de diferiţi poeţi şi compozitori.
Ei s-au părîndat ca frunzele şi florile anotimpurilor şi ne-au transmis nouă celor de azi depozitul lor sufletesc de credinţă şi dragoste. Tuturor, peste vămi şi vremi smeritul meu omagiu.
Colindele sînt o poezie a sufletului românesc de pretutindeni. Ele sînt importante nu numai pentru interesul istoric cel deşteptător, ci şi pentru eterna şi nespusa lor frumuseţe. Ele fac parte din patrimoniul sufletesc al neamului, ele împodobesc opera creştinismului universal.
Ele sînt un lanţ miraculos desprins din sufletul neamului la care fiecare generaţie a adăugat cîte o verigă. Cele mai multe din ele s-au transmis prin viu grai prin timp şi spaţii, de la suflet la suflet şi de la inimă la inimă.
Prin faptul că se cîntă aceleaşi colinde în toate ţinuturile româneşti, de la Nistru pîn’ la Tisa, la Dunăre şi Marea Neagră, sînt mărturie a unităţii noastre sufleteşti din toate veacurile.
Ele reflectă credinţa şi suferinţa neamului nostru din veacurile trecute. Ele sînt o comoară a spiritualităţii româneşti din toate vremurile. Ele confirmă marele adevăr istoric şi anume dăinuirea noastră pe aceste plaiuri încă înainte de istorie. Ele ne aduc în suflete ceva din undele de cristal ale Nistrului, Tisei şi Dunării, precum şi ceva din albastrul nemărginit al Mării.
– De ne-am prăpădi cu toţii/ Tu, Oltule, să ne răzbuni! O. Goga
„Prin vremuri grele ce ne’ncercaseră,/ Noi altă armă n-am avut,/ Decît dragostea de Ţară,/ Şi pe Domnul sfînt de scut.” G. Coşbuc
Atmosfera ce pluteşte în colinde simbolizează credinţa neamului nostru în bine, adevăr şi frumos. Este partea noastră de cer. Este contribuţia noastră la patrimoniul creştinismului universal.
Colindele ne aduc în suflete miros de busuioc, de tămîie şi prescură. Sub altă formă spus, colindele sînt „ce ne lăsară din bătrîni, părinţii din părinţi”. M. Eminescu
Păstrarea lor este o datorie mare faţă de generaţiile trecute şi o obligaţie sfîntă faţă de generaţiile viitoare.
Colindele au pagini demne de pana celor mai mari poeţi ai lumii, iată două exemple, unul din Ţara Oaşului şi altul din patria lui G. Coşbuc: „Răsună blînd sub sară/ Al clopotelor cînt,/ Căci vine, vine iară/ Hristos pe-acest pămînt/ … La orişicare casă/ Se-aud colindători,/ Cîntarea lor frumoasă/ Răsună pîn’ la nori”. (Oaş). Dacă cumva l-aţi văzut /pe Pruncul Iisus, Pruncul Iisus”. A cunoaşte l-aţi putut,/ că pe faţa Fiului/ scrisă-i raza soarelui,/ şi pe fruntea lui cea plină,/ lună plină cu lumină,/ iară pe-a Lui umerei/ strălucesc luceferei.” (Năsăud). Numai Eminescu a scris mai frumos!
Corurile din ţara noastră vor scoate, şi anul acesta, mai multe colinde din lada de zestre a neamului, să le ascultăm cu evlavie şi ascultîndu-le să călătorim cu sufletele şi inima spre cer, căutînd nemurirea, aducînd prin aceasta un pios omagiu tuturor acelora care ne-au transmis aceste comori.
Fiţi pătrunşi, fraţilor, de frumuseţea colindelor.
Sărbători fericite şi mulţi ani tuturor!
Preot Viorel THIRA
Baia Mare
