Priorităţile noului ministru al Sănătăţii

0
374

Noul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că obiectivele principale ale mandatului său sunt legate de realizarea spitalelor regionale şi rezolvarea problemei rezidenţilor: “Obiectivul principal, în acest moment, pentru mine, este legat de spitalele regionale. Oamenii au nevoie de aceste spitale. Suntem la limită şi trebuie să le facem. Cunosc foarte bine Clujul, pentru că este mai aproape de Baia Mare şi este neapărat necesar şi în Iaşi şi în Craiova. Aş vrea să ajung în fiecare spital judeţean din ţara aceasta, pentru că oamenii se plâng de prea multe ori şi, din păcate, de cele mai multe ori au dreptate, dar sunt convinsă că doar văzând cu ochii mei voi putea, împreună cu cei de acolo, să găsim soluţii. Aş vrea să dăm o mai mare libertate autorităţilor locale pentru a avea în grijă aceste spitale, pentru că le au în grijă, dar de cele mai multe ori nu le îngrijesc aşa cum trebuie. Sunt foarte multe lucruri care se pot face fără bani, pentru că tot timpul ne plângem de lipsa banilor. Cred că uneori este nevoie ca noi să facem mai mult”.
Sorina Pintea a mai susţinut, în ceea ce priveşte medicamentele, că pentru fiecare patologie este necesar un barem minimal care să fie stabilit de comisiile de specialitate: “Cred că este nevoie să avem un barem minimal pe fiecare patologie, dar acest barem pot să îl stabilească comisiile de specialitate şi va fi unul din lucrurile pe care o să încerc să îl fac cât de repede”, a explicat ea.
O altă prioritate a mandatului său o reprezintă centrele de arşi. În opinia sa, va trebui regândită şi problema blocării posturilor în sistemul de sănătate.
Noul Ministru al Sănătăţii a subliniat, de asemenea, că este necesară o schimbare a mentalităţilor în sistemul medical: “Aceasta este cea mai mare problemă. (…) În general, pacienţii privesc spitalul ca pe un duşman şi viceversa. Pacientul trebuie să intre cu încredere în spital. Cei care lucrează în spital trebuie să fie conştienţi că sunt acolo să aibă grijă de pacienţi. Nu ştiu dacă o să pot (să schimb mentalităţile – n.r.), dar o să încerc. Cu toţii trebuie să o dorim”, a explicat noul ministru al Sănătăţii, potrivit Agerpres.
Pintea a punctat că, în momentul în care intră în spital, pacientul nu trebuie să cumpere nimic.
Potrivit ministrului Sănătăţii, România are nevoie de o lege a transplantului şi de transparenţă în acest domeniu.
Noul ministru a spus că mandatul său va fi unul de durată. “Va dura acest mandat pentru că eu am lucrat la Programul de guvernare. Sunt foarte multe chestiuni acolo în care cred foarte mult”, a susţinut Pintea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.