Trupa Silver, succes pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca

0
547

Spre finalul lunii ianuarie, trupa de teatru Silver, înfiinţată în urmă cu câţiva ani în Baia Mare, a debutat pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca cu un spectacol inedit de improvizaţie. Interacţiunea cu spectatorii a fost ireproşabilă, astfel că tinerii actori, majoritatea băimăreni, au încropit un show plin de antren, definit clar de succes. Coordonator al trupei este băimăreanul Andrei Han, un tânăr de 25 de ani, student la Facultatea de teatru şi televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. În cei aproape trei ani de studiu, Andrei şi colegii săi au avut şansa de a se forma într-un mediu profesionist, unul dintre proiectele memorabile pentru ei fiind cel în cadrul căruia i-au cunoscut îndeaproape pe regizorul Mihai Măniuţiu, coregrafa Andreea Gavriliu şi actriţa Maia Morgenstern.

• de la nimic la… tot

Reporter: În data de 28 ianuarie, trupa Silver a debutat pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca cu spectacolul ImproVshow. Care a fost atmosfera serii?
Andrei HAN: Da, pe 28 ianuarie, am reuşit să urcăm cu tot curajul pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca cu un show aparent simplu, dar care necesită multă ştiinţă, curaj şi o “abandonare” a sinelui în mrejele neaşteptatului, ale spontanului. Desigur, toate acestea nu ar fi fost posibile fără ajutorul pe care Mario Grosu ni l-a oferit punându-şi toată încrederea în calităţile pe care le-a văzut, zice el, în noi. Să nu uităm şi de susţinerea necondiţionată a profesorilor noştri de actorie – Miriam Cuibus, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu, Raluca Lupan. Cum a fost? Momentul cel mai greu pentru mine din postura de MC (maître de ceremonie, fr.), adică prezentator şi moderator al show-ului ImproVshow, a fost cel în care a trebuit să deschid spectacolul singur pe scenă. Realmente, m-au năpădit emoţiile. Într-un show de teatru de improvizaţie, ai putea spune că eşti total nepregătit. Însă, aici apare “şmecheria” şi, cumva, provocarea improvizatorului, aceea de a comunica, de a purta un dialog viu se naşte atunci, acolo, în faţa spectatorilor, fără să dispună de vreun scenariu dinainte pregătit şi migălos pus la punct. După ce le-am făcut intrarea băieţilor (colegilor de show, n.r.), m-am relaxat. Şi nu pentru că senzaţia de teamă faţă de “incertitudinea” improvizaţiei ar fi dispărut, ci pentru că eram cu toţii pregătiţi să fim… nepregătiţi. De aici, totul a luat-o “razna”. S-a râs mult… Spectatorii ne-au surprins şi i-am surprins. Pe scurt, a fost extraordinar, o mare şansă pentru noi.
 R.: Care este mesajul acestui spectacol?
A.H.: Spectacolul nostru e despre… nimic. Astfel, el devine un spectacol despre tot. Teatrul de improvizaţie se petrece live şi nu dispune decât de nişte exerciţii (noi le numim jocuri) cu formă fixă, inspirate sau împrumutate din teatrul de improvizaţie dezvoltat de practicienii acestei forme, mai exact: Viola Spolin şi Keith Johnstone. Povestea şi desfăşurarea acestora o decide publicul, el dându-ne mereu teme de improvizaţie, titluri, nume de personaje, locaţii în care să se petreacă acţiunea, genul de film în care să se desfăşoare etc., iar noi – în funcţie de aceste propuneri – dăm naştere unei scene de teatru în doi, trei sau mai mulţi actori. Nimeni nu semnează regia în mod special.

• cot la cot cu Maia Morgenstern

R.: Cum s-a ivit colaborarea cu teatrul din Cluj?
A.H.: Oportunitatea de a juca pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca ne-a fost prilejuită de către Mario Grosu, un vechi colaborator al Teatrului din Cluj, şi a companiei sale de spectacole – Mario Dance Atelier. Într-o zi, când repetam la un spectacol care urma să se desfăşoare la studioul lui Mario, am primit vestea că spectacolul urma să se anuleze. Sărind peste câteva etape ale poveştii, Mario m-a rugat în aceeaşi zi să recit ceva la ziua de naştere a soţiei lui. A spus că are nişte idei cu nişte statui care improvizează o ceartă, după care i-am propus un show de teatru de improvizaţie. A spus da, i-am sunat pe băieţi şi am jucat. Lumea a râs pe săturate. Astfel, Mario s-a “îndrăgostit” de noi. Asta se întâmpla acum aproape un an de zile. Am continuat să jucăm de mai multe ori la studioul companiei, după care, în ianuarie, am umplut scena “Naţionalului” (Teatru Naţional din Cluj-Napoca, n.r.) cu energie. Pentru următorul spectacol, ne întoarcem „acasă”, la studioul lui Mario, în luna martie.
R.: Cine sunt colegii tăi de trupă?
A.H.: Colegii mei de trupă sunt, totodată, şi colegii mei de clasă, în cadrul Facultăţii de Teatru şi Televiziune Cluj, specializarea Actorie – artele spectacolului, secţia română, anul III, clasa prof. Miriam Cuibus, asistenţi: Cătălin Codreanu, Cristian Grosu şi Raluca Lupan. Trupa este formată din următorii actori: Olar George (21 ani, Baia Mare), Alex Macavei (21 ani, Baia Mare), Ujeniuc Bogdan (22 ani, Suceava), Theodor Gabăr (21 ani, Râmnicu Vâlcea), Gîjulete Andrei (21 ani, Râmnicu Vâlcea), Sălceanu Bogdan (23 ani, Vulcan), Cătălin Mocan (21 ani, Huedin), Vlad Marin (22 ani, Otopeni). Pe lângă experienţa facultăţii, noi am mai avut şansa unui proiect care ne-a format şi mai bine ca şi grup într-un mediu profesionist. Este vorba despre spectacolul „La ordin, Fuhrer!” în cadrul căruia am lucrat cu regizorul Mihai Măniuţiu. Coregrafă a momentelor noastre a fost actriţa Andreea Gavriliu, iar în rolul principal am avut şansa nu doar de a o vedea, ci şi de a lucra cot la cot cu Maia Morgenstern.

• “cel mai mult îmi doresc (…) să joc acasă, la teatrul din Baia Mare”

R.: Trupa Silver a luat fiinţă în Baia Mare, în urmă cu ceva ani. Care a fost traseul ei în tot acest timp?
A.H.: Da, trupa a luat naştere în Baia Mare, în 2008, în cadrul colegiului „Mihai Eminescu”, după care am “migrat” către colegiul „Vasile Lucaciu”, unde directorul de atunci, Delia Pop, ne-a primit cu braţele deschise. În 2015, activitatea trupei a fost stopată, odată cu plecarea mea şi a altor membri ai trupei la Cluj. Dar întâmplarea a făcut că ne-am adunat spontan, în primăvara lui 2016, pentru a juca un spectacol pentru un ONG, la biblioteca judeţeană din Cluj.
R.: Ce poţi să ne spui despre parcursul tău în ultimii ani în lumea teatrului?
A.H.: În 2015, am fost admis la Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj. În primul an, am avut şansa de a lucra cu un mare regizor – Mihai Măniuţiu, o coregrafă extrem de renumită în România la ora actuală – Andreea Gavriliu şi o actriţă de milioane – Maia Morgenstern. Alte proiecte în care am luat parte, în afara celor care au ţinut de facultate, au fost colaborările pentru spectacolele „Portocala Mecanică”, în regia lui Răzvan Mureşan, respectiv spectacolul „Cocoşatul de la Notre-Dame”, în regia lui Cristian Nedea, ambele spectacole având loc în cadrul Teatrului Naţional Cluj-Napoca. În rest, am participat la workshop-uri cu diverşi actori şi regizori care au acoperit diferite teme, de la tehnici de body-language, expresie corporală, tehnici de vorbire scenică şi respiraţie, improvizaţie, folosirea muzicii în spectacolul de teatru, scriere dramatică, chiar şi un workshop de statui vivante, susţinut de actorul Mihai Mălaimare.
R.: Ai avut vreun rol care te-a inspirat în vreun fel anume? Dar un actor? Îţi doreşti să joci alături de cineva, în mod special?
A.H.: Până în momentul de faţă, rolul care m-a marcat cel mai mult, din punct de vedere al complexităţii, este cel al “Diavolului” din romanul lui Thomas Mann, “Doctor Faustus”, pe care l-am jucat în cadrul unui examen de semestru în facultate. Studiul pentru acest rol şi exegeza mi-au deschis ochii din multe privinţe. Ca actor, îmi place Morgan Freeman. Omul a atins, pentru mine, un stadiu de “iluminare”, în sensul în care văd în el un model la care să aspiri din punct de vedere al echilibrului sănătos dintre om şi actor. Dacă îmi doresc să ajung să joc alături de cineva anume? Sincer, în timp, am ajuns să visez foarte mult la ideea de a îmbătrâni alături de breasla generaţiei mele, să lăsăm ceva în urmă. Îmi doresc să am şansa de a juca alături de oameni de la care să învăţ şi alături de care să simt că, realmente, cresc. Dar, cel mai mult îmi doresc, încă din liceu, să joc acasă, la teatrul din oraşul meu, Baia Mare.

• “îmi doresc să practic meseria asta indiferent de circumstanţe”

Andrei Han

R.: Pe parcursul formării tale, ce profesori sau actori îţi sunt alături?
A.H.: În cadrul facultăţii, am şansa să “dispun” de o echipă de profesori formidabili care ne supraveghează fiecare pas în formarea noastră ca viitori actori. Sunt student la clasa prof. Miriam Cuibus care este şi actriţă a Teatrului Naţional din Cluj de peste 30 de ani. De asemenea, îi avem alături pe asistenţii ei, care o însoţesc la fiecare curs de actorie, profesorii: Cătălin Codreanu, Cristian Grosu şi Raluca Lupan. Eu încă sunt uimit, măgulit de toată atenţia pe care o primim şi buna formare pe care aceştia ne-o prilejuiesc.
R.: Râvneşti la un spectacol anume, la vreun rol? Care sunt planurile tale din această perspectivă?
A.H.: Timpul mi-a demonstrat că fiecare spectacol sau rol care se iveşte reprezintă o provocare nouă. În ceea ce priveşte ideea unui plan de viitor, vreau doar să joc. Îmi doresc să practic meseria asta indiferent de circumstanţe. De asemenea, mi-aş dori, cum am spus-o şi adineauri, să mă întorc acasă o perioadă, să joc în oraşul meu. Cât despre colaborarea cu Teatrul Naţional din Cluj, aştept să îmi termin studiile şi să văd ce ocazii se vor mai ivi. Visez, de asemenea, ca, într-o zi, să încep să şi regizez. Dar, mai întâi, mai am nevoie de ani buni de experienţă în teatrul profesionist şi de mult studiu pentru a-mi antrena gândirea. Nu în ultimul rând, un vis mai vechi de-al meu ar fi acela de a pune bazele unei şcoli de teatru.
R.: Cum arată teatrul, în viziunea ta, peste câţiva ani?
A.H.: Sunt prea tânăr şi necopt să pot îndrăzni să spun că întrevăd vreun viitor teatrului. Dar sper ca teatrul să se apropie de public şi publicul, la rândul lui, de teatru. Cred, totodată, în teatru ca “instrument” de predare, dar nu în sensul convenţional al ideii de predare, ci ca o materie prezentă în curricula şcolară.
R.: Ce ar putea actorii sau regizorii să livreze tinerilor în materie de teatru?
A.H.: Eu cred că actorii livrează tinerilor, în primul rând, o doză de încredere să experimenteze dincolo de orice constrângere socială. De la elevi de liceu şi, mai nou, până la ciclurile primare şi chiar şi grădiniţă, copiii şi tinerii dispun astăzi de posibilitatea de a experimenta, de a se juca liber, de-a căuta şi de a se căuta pe ei înşişi în atât de multe roluri şi situaţii noi. Uitaţi-vă doar la noi în oraş (Baia Mare, n.r.), unde există câteva exemple notabile: Dragoş Călin, Andrei Dinu, Trifa Eduard, Denisa Blag, Hotcaş Raul, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Iulian Bulancea, toţi actori ai Teatrului Municipal Baia Mare care depun eforturi considerabile în sensul acesta şi le oferă şansa de-a juca şi de-a se juca atât liceenilor, cât şi celor mai mici. Şi să nu uităm de prof. Nicolae Weisz, a cărui activitate cu trupa a trecut, dacă nu mă înţel, de 30 ani. Iar oraşul nostru e doar unul dintre cazuri, aşa că eu cred că deja ceva se schimbă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.