Ioana Filipaş, un stagiu de voluntariat internaţional bifat cu succes

0
266

Ioana Filipaş – o tânără de 28 de ani din Zalău – a efectuat recent un stagiu european de voluntariat în Turcia, mijlocit de asociaţia “Team for Youth” Baia Mare. Proiectul a avut ca tematică centrală lucrul cu tinerii, iar partea Ioanei de intervenţie a ţinut de creşterea vizibilităţii unui centru dedicat lor, realizarea unor materiale multimedia, organizarea de workshop-uri, predarea de cursuri de engleză copiilor, înregistrarea de audiobook-uri, scrierea unei propuneri de finanţare Erasmus+ şi participarea la acţiuni de implicare în comunitate ale unor organizaţii partenere. Această experienţă internaţională a Ioanei s-a alăturat celei de 15 ani de când face voluntariat, activând în tot acest timp în organizaţii din Zalău, Cluj-Napoca şi Bucureşti. În paralel, tânăra a finalizat la Cluj un program de licenţă în Jurnalism şi un altul de masterat în Publicitate, ambele în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (în cadrul căreia a şi lucrat timp de şase ani). În prezent, Ioana munceşte pentru a-şi obţine un doctorat în Sociologie şi este angajată a Asociaţiei Esperando din Baia Mare. Îşi petrece majoritatea timpului căutându-şi scopul în viaţă, angrenându-se în activităţi care-i plac: design grafic, fotografie, editare foto, lectură, înot, mers la concerte, stat cu prietenii, plimbat.

• Prima ei mobilitate EVS

Reporter: Oferă-ne câteva detalii despre stagiul tău de voluntariat internaţional.
Ioana FILIPAŞ: Mi-am desfăşurat stagiul de voluntariat în Istanbul, la Arel University, din decembrie 2017 până în februarie 2018. A fost vorba despre un proiect EVS (Serviciul European de Voluntariat, n.r.), „A head full of dreams”, derulat de Youth Arel – centrul de tineret al universităţii, ale cărui activităţi sunt axate preponderent pe proiecte Erasmus+ KA1. Mi-am dorit de ceva vreme să urmez o mobilitate EVS şi, după ce am încetat să tot amân, am început să caut stagii şi să mă înscriu. Adevărul e că mă apropii de 30 de ani, vârsta maximă până la care te poţi încsrie în astfel de proiecte, şi era acum ori niciodată. A fost prima mea mobilitate EVS.
R.: Care a fost tematica proiectului şi ce fel de activităţi ai derulat?
I.F.: Proiectul a avut ca tematică centrală lucrul cu tinerii, iar partea noastră de intervenţie – a mea şi a Iuliei Oprea, cealaltă voluntară EVS din România, venită pe acelaşi proiect – a ţinut de creşterea vizibilităţii centrului Youth Arel, realizarea unor materiale multimedia pentru centru, organizarea unor workshop-uri (eu am avut unul de fotografie, iar Iulia – de democraţie), predarea unor cursuri de engleză copiilor de clasa a şasea de la o şcoală din localitate, înregistrarea unor audiobook-uri, scrierea unei propuneri de finanţare Erasmus+ şi participarea la câteva acţiuni de implicare în comunitate ale unor organizaţii partenere.
• “Istanbulul a fost un delir: ditamai oraşul plin de arome şi culori”
R.: Care e impresia ta despre beneficiile proiectului la care ai luat parte?
I.F.: Activităţile din proiect au fost genul care ajută puţin pe toată lumea şi, la final, se stabileşte o relaţie de câştig-câştig. În cazul nostru, mulţi dintre turcii cu care am intrat în contact şi-au schimbat puţin prejudecăţile despre români şi românce (aveau multe şi deloc flatante pentru noi), mulţi studenţi şi copii au avut lucruri noi de învăţat în domenii pe care le cunoşteau mai mult sau mai puţin, unii au văzut că e interesant să faci voluntariat în străinătate iar acum sunt motivaţi să meargă şi ei, unii au văzut că nu e o ruşine să zici ce gândeşti şi sunt mai deschişi acum. Personal, proiectul mi-a oferit o sumedenie de exemple de bune practici în lucrul cu tinerii, mi-a schimbat mult mentalitatea şi m-a motivat foarte tare să vreau să revin şi să fac treabă bună acasă.
R.: Ce ai observat în mod special în Turcia?
I.F.: Mai fusesem în Turcia de două ori înainte de acest proiect şi mi se părea că ştiu, în mare, cum stau treburile. Acum mi-am dat seama că, de fapt, sunt un fel de Jon Snow (personaj din serialul Game of Thrones, n.r.). La fiecare chestie nouă îmi spuneam sau, ocazional, mi se spunea de către altcineva „you know nothing” (nu ştii nimic, n.r.). Îmi place, în continuare, Turcia, poate chiar mai mult decât înainte, şi mă bucur că am ajuns să învăţ atât de multe despre cultura lor în timpul petrecut acolo. Iar Istanbulul a fost un delir: ditamai oraşul plin de arome şi culori, aglomeraţie peste tot, grabă, energie, multiculturalism mai puternic ca oriunde, oameni calzi şi primitori… care nu neapărat ştiu alte limbi înafară de turcă. Părerea mea e că oamenii ar trebui să treacă peste spaima aia colectivă legată de terorism şi de pericolul de-a fi aruncat în aer la fiecare pas şi să meargă în câte-o vizită în Turcia. E frumos de tot pe-acolo şi sunt multe de învăţat.

• Planuri de scris şi implementat proiecte europene

R.: Care sunt diferenţele între a face voluntariat în România şi în străinătate?
I.F.: Nu îmi permit să merg cu generalizarea prea departe, aşa că mă voi rezuma strict la experienţa mea de voluntariat. În România, mi-a fost mereu mult mai uşor să derulez proiecte şi activităţi pentru tineri pentru că ştiam foarte multe despre ei, despre nevoile şi dorinţele lor şi, în plus, nu mă loveam de barierele culturale şi lingvistice de care m-am lovit în Turcia. În România, am ştiut mereu ce şanse de reuşită are o anumită activitate pentru un anumit public ţintă pentru că de fiecare dată cunoşteam bine acel public şi ştiam ce trebuie să îi ofer, aşa că puteam face estimări despre cum va fi primită activitatea. În Turcia, în schimb, nu aveam aceste informaţii, aşa că trebuia să întrebăm mereu: e bine să facem o prezentare despre sporturi şi jocuri video pentru copiii de la şcoala generală? Dar pentru cei de la universitate, oare ce ar prinde mai bine, un workshop de design grafic sau unul de foto? Exprimarea asta e bună, vor înţelege ce am vrut să transmitem? Vor prinde referinţa asta din carte? Nu e ofensator dacă ne exprimăm aşa sau aşa?… A fost bine, până la urmă. Coordonatorii proiectului au făcut ca totul să fie mult mai uşor pentru noi şi ne-au sprijinit în toate iniţiativele pe care le-am avut.
R.: Care sunt planurile tale de la revenirea în ţară?
I.F.: Am revenit de câteva săptămâni în România şi m-am readaptat la viaţa mea de aici. M-am angajat la Asociaţia Esperando din Baia Mare, pentru care, până acum, am lucrat voluntar timp de câţiva ani şi unde sper să pot face treabă bună, alături de ceilalţi. În rest, am planuri de scris şi implementat în continuare proiecte europene, de încurajat oamenii să profite de oportunităţile pe care le oferă Comisia Europeană şi de învăţat cât mai mult. Şi lucrez din greu să-mi finalizez şi să-mi susţin teza de doctorat anul acesta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.