Bocicoiu Mare va fi supravegheat video!

0
719

Pentru o mai bună monitorizare a celor care sunt puşi pe încălcarea legii, autorităţile din Bocicoiu Mare vor să introducă supravegherea video pe arterele principale ale localităţii. De asemenea, prin acest sistem se speră reducerea infracţionalităţii din domeniul traficului cu ţigarete şi produse bazate pe tutun, provenite din Ucraina.

În acest moment, există supraveghere video, însă numai în instituţiile de învăţământ şi primărie: “Ne-am gândit să trecem pe supravegherea cu camere video a întregii localităţi. Sunt dotate deja cu sistem video şcolile, grădiniţele şi primăria, însă vrem să instalăm camere şi pe drumurile principale din localitate, ca să putem monitoriza cine vine, cine iese… Probleme avem în primul rând din cauza traficului de ţigări. Aici la noi este o modă, din bătrâni lăsată, aşa că cei tineri sunt tentaţi să facă un ban în plus, dar cu riscuri mari. După ce unii prinşi au primit sentinţe cu condamnări grele, s-a mai liniştit lumea, că a intrat frica în toţi. Dacă vor şti că sunt filmaţi tot timpul, probabil că cei care intenţionează să încalce legea se vor gândi de două ori înainte să o facă. Nu de alta, dar cu ajutorul imaginilor va fi mult mai uşor de ajuns la ei. Toate imaginile se vor stoca pe un server, care le va centraliza pe mai mult timp, probabil. Acest lucru ni l-au cerut şi cei de la poliţie, l-au solicitat şi grănicerii – poliţia de frontieră, că aşa le este şi lor mult mai uşor să vină să verifice când au informaţia. Facem totul pentru liniştea publică ”, a declarat Liviu Lazarciuc, primarul din Bocicoiu Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.