Pod peste ţară

0
238

Gheorghe Pârja este un urmaş al descălecătorilor dintâi, care a ajuns din Maramureş în ţara basarabă a lui Dragoş şi Bogdan imediat după dezgheţul Prutului din primăvara anului 1990.
După o despărţire ce ţinea de la 1359, el mergea pe jos prin satele noastre ca să-şi descopere rudele, care mai ţineau minte murmurul apelor Tisei şi pe cel al rugăciunilor care se îngânau la Peri, mănăstirea dintre munţi.
Gheorghe Pârja a venit atunci dincoace de Prut, ca la o întâlnire cu sine însuşi, sau cu o parte desprinsă de sine: el recunoştea oameni, lăsa impresia că nu vede, ci re-vede locuri, că identifică horele sale cu horele noastre, că desluşeşte în cântările străbune ale basarabenilor ritmuri de-ale maramureşenilor săi.
El sosea din locurile legate de copilăria neamului nostru, de pe vatra unde se născuse seminţia românească a Moldovei străbune, ca la o vânătoare de zimbri.
El îi acostează cu întrebări şi răspunsuri pe „zimbrii culturii”: Emil Loteanu, Mihai Cimpoi, Antonie Plămădeală, Mircea Druc, Grigore Vieru, cu acesta din urmă va îngâna poeme care în curând vor deveni imnuri cântate pe ambele maluri ale Prutului, în cele două Românii de la răscruce de milenii:
„Prutul lacrimilor noastre
Să-l acoperim cu flori…”.
Gheorghe Pârja a fost unul dintre vizionarii care au anticipat Podurile de Flori ce vor veni. Po­dul pe care l-a construit Gheorghe Pârja înaintea celor de flori s-ar numi Podul de Dor. Pe el a trecut bunul poet şi prieten dincoace, cu fraţii de lângă apa Tisei.
În interviurile sale, Gheorghe Pârja nu întreabă, ci se întreabă. El îşi pune întrebări, iar câte cineva răspunde. Unele dintre răspunsurile acestora din urmă vin din timpurile când încă nu se născuse întrebarea. Sau – din vremile când acestea erau răspunsuri, care au adăugat între timp la ele semne de întrebare.
Prin ce se aseamănă Maramureşul românesc de Basarabia românească?
Prin faptul că şi aici şi acolo, zăpada e mai albă şi firul de iarbă e mai verde, că şi acolo ca şi aici, cerul e mai albastru şi zările sunt parcă ceva mai nemărginite ca altundeva.
Gheorghe Pârja ca şi cum aruncă o punte, arcuind-o peste Ţară, „de la Nistru pân-la Tisa”, vorba Poetului, care să ne vorbească de doruri şi vise, de speranţe şi amintiri. Unele comune. Altele urmând să devină comune.
Dacă poetul Plop-Ulmanu spunea:
„Basarabia – cu patru de A
ca o biserică cu 4 turle
pe zările istoriei…”,
Maramureşul cu doi de A, ca şi cum îşi adaugă şi el turlele lui la peisajul de cupole voievodale ale neamului românesc de pretutindeni.
Scrisele despre noi ale lui Gheorghe Pârja sunt un exerciţiu al cunoaşterii.
Zecile de editoriale, de interviuri şi reportaje cu tematică basarabeană ale bunului poet au un singur laitmotiv: basarabenii suntem noi! Să nu-i uităm pe românii uitaţi!
Pentru el Basarabia e o lacrimă curată pe faţa lui Dumnezeu.
Pentru noi autorul sintagmei de mai sus e fratele Gheorghe din Maramureş.
Aşa i-am spus atunci. Aşa îi spunem şi azi.
Locul nostru, al celor înstrăinaţi cu forţa de cei ca noi, e în Ţară afirmă intervievatorul, afirmă cei intervievaţi.
A face „ţară” dintr-o bucăţică de Ţară, e ca şi cum te-ai însura cu o femeie urâtă: te impui să o iubeşti, pentru că n-ai încotro, dar cu trecerea timpului ea mai frumoasă nu se face. E ca o pedeapsă.
Nu poţi scăpa de ea, decât plecând cu tot cu casă în lume.
Încotro? Unde? Cu cine? Iată întrebarea la care încearcă să răspundă mai mulţi dintre interlocutorii lui Pârja.
A insista să păstrezi „statul independent” Republica Moldova doar ca să poţi intra cu el în Uniunea Europeană (URSS-2), în loc să o uneşti cu ţara ta România, e ca şi cum ai sparge o gaură în zidul unei închisori şi – ai da într-o altă celulă, cu uşi şi mai zăvorâte şi cu ferestre cu şi mai multe zăbrele.
La ora actuală, Basarabia e o provincie în căutare de Ţară.
Noţiunea de Unire face parte din vocabularul Celui de Sus.
Iisus I se adresează astfel: „Părinte, Mă rog ca toţi să fie una…” (Ioan, 17, 71).
Şansa noastră de a învinge şi de a fi liberi – unirea e libertate! – este „să fim una”.
Dacă nu vom fi cu fraţii pe care ni i-a dat Dumnezeu, ci cu „fraţii” pe care ni i-a dat Stalin, pierdem şi bruma de libertate pe care o mai avem.
Gheorghe Pârja vine pe pământul tuturor românilor, Basarabia, ca să-i spună că e dorită şi aşteptată Acasă, acolo de unde a fost ruptă fără voia ei, dar unde se poate întoarce mergând pe Podul de Dor, construit de poetul şi fratele ei de suflet românesc Gheorghe Pârja, lucrare temeinică pentru care-i rămânem recunoscători.

Nicolae DABIJA
Chişinău, 1 februarie 2018

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.