Lucacişti prin Europa (V) – La pas în Paris

0
345

Omul cât trăieşte învaţă. Vede cât mai multe, se documentează, simte, reţine şi trăieşte. Următoarea oprire pe care lucaciştii plecaţi prin Europa trebuiau să o facă era la Paris. Ce viaţă, ce peisaj! M-am simţit de-a dreptul răsfăţată să văd un răsărit în Paris. Culorile roşiatice completau perfect peisajul. Străzile se scăldau în baia de nuanţe căpătate de la soarele ce răsărea încet, cerul pornind in crescendo de la nuanţe de albastru pal, roz pal, portocaliu, iar apoi o culoare intensă de portocaliu. Pozele au curs, fiecare dorindu-şi fotografii cât mai artistice capturate într-un peisaj de vis parizian.

Parcă într-un film dumasian cu regi şi regine

Cu bereta pe cap, am pornit la pas prin oraş, în jurul orei şapte dimineaţa. Nimeni nu s-a plâns de oră sau de durerea de picioare pe care am dobândit-o în urma atâtor zile de mers pe jos, ci ne-am delectat pur şi simplu cu ce vedeam în faţa ochilor. Primul punct pe lista de vizite era Cathé­drale Notre-Dame de Paris şi, totodată, cel care mi-a plăcut cel mai mult. M-a impresionat atât exteriorul, cât şi interiorul. Arhitectura şi stilul în care catedrala a fost construită erau parcă rupte dintr-un film dumasian cu regi şi regine. Lipsea doar Le Bossu. Totul se împletea perfect: piaţa mare din faţa catedralei, catedrala în sine şi străzile Parisului pe margini. Interiorul ne-a surprins de-a dreptul. Abia intraţi în catedrală deja am simţit cum ne năvălesc trăiri intense şi o senzaţie de pace. În acest timp, se săvârşea o slujbă, noi aflându-ne în Săptămâna Mare. Vocile preoţilor erau calde, duioase şi mă duceau într-un univers paralel, unde totul este lapte şi miere. Am plecat, din păcate, rapid de acolo, fiind nevoiţi să ajungem cât mai repede la Musée du Louvre. Timpul nu ne-a permis să vizităm prea multe, având la dispoziţie trei ore atât pentru deplasarea la punctele turistice, cât şi pentru vizitat. Muzeul Louvre a fost impresionant de grandios. A fost o premieră să vedem că muzeul în sine era la nivel subteran, ceea ce habar nu aveam înainte. Sute de titluri, sute de nume de pictori şi atâtea stiluri diferite pe mine, personal, m-au măgulit. La un moment dat, nu am mai făcut diferenţa dintre stilurile picturilor, dar le-am apreciat pe fiecare în parte. Totul era mai frumos decât orice pictură pe care am văzut-o vreodată. Am rămas impresionată, dar nefiind o cunoscătoare în arta respectivă, nu am putut decât să le admir şi să spun cât de frumoase şi unice sunt. Am bifat din nou locul vizitat pe listă şi am pornit spre ultimul punct de văzut. Grădina din curtea care găzduia muzeul se întindea pe sute de metri de verdeaţă şi flori frumoase. Gardurile vii, frumos aranjate erau demne de vestita lor imagine despre care oamenii vorbesc.

Misterul a rămas la Paris

La fel ca orice oraş, Parisul are frumuseţile şi defectele sale, dar cu adevărat mai multe frumuseţi. Peisajul este unul frumos, iar noi l-am prins într-un moment nemaipomenit, cu vreme bună şi soare. Adevărul este că timpul a fost scurt şi am dorit să facem prea multe, dar rămân cu o părere bună şi cu dorinţa de a reveni aici pentru a vedea totul. Cu siguranţă că nu se vorbeşte despre Paris ca fiind ,,oraşul iubirii” degeaba şi, cu siguranţă, că sunt mult mai multe locuri şi zone pe care mi le-aş fi dorit să le văd, de exemplu Champs-Élysées. Misterul a rămas la Paris şi mă aşteaptă să revin şi să-i descopăr şi celelalte frumuseţi care l-au consacrat. Odată ajunşi la Turnul Eiffel, toate privirile erau ridicate spre cer, unde turnul se întindea sute de metri. Se auzeau doar sunete de mirare şi exclamaţii precum ,,Cât de mare e!”. Eu am rămas, totuşi, dezamăgită când, după ce toţi am aşteptat aproape o oră la coadă la securitate, nu am mai putut să urcăm în turn, fiind din nou o coadă de sute de metri la bilete. Trebuia să ştim, dar, totuşi, nimeni nu şi-a imaginat că va fi chiar aşa. La urma urmei, oameni din toate colţurile lumii vin aici, dar chiar atât de mulţi? Am plecat supăraţi, dar vorbele înduioşătoare ale unei însoţitoare de grup, mai exact mama unuia dintre elevi, profesoară la rândul ei, ne-a spus să nu fim triste, mai ales noi, fetele, pentru că vom trăi o senzaţie diferită când vom merge împreună cu iubitul acolo. A urmat o călătorie relativ plăcută, unii dormind pe autocar, ascultând muzică sau citind, ori jucându-se diferite jocuri de maşină, precum „ghiceşte obiectul a cărui culoare ţi-o spun”. Cert este că indiferent ce a făcut fiecare, am ajuns cu bine în Metz, seara, în jurul orei douăzeci, iar o parte dintre noi am plecat alături de doamna profesoară menţionată mai sus să căutăm un loc unde să mâncăm. În acest mod, ne aflam cutreierând străzile oraşului la ora douăzeci şi unu, în căutarea unui restaurant pe care, într-un final, l-am găsit. Ne-am bucurat de o pizza delicioasă, având un gust pe care nu des îmi este dat să îl simt. Deci toată lumea era gata să se întoarcă la hotel pentru a se pregăti de ziua în Praga care se anunţa a fi cel puţin la fel de obositoare ca cea din Paris.

Filofteia COVACIU,
Clasa a X-a D, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.