Ministrul educaţiei, Valentin Popa, le-a cerut cadrelor didactice să ridice nivelul de calitate a procesului de învăţămînt, avînd în vedere că salariile au fost dublate. Iar directorilor de şcoli şi inspectorilor şcolari le-a spus să facă inspecţii inopinate la clasă, cu acelaşi scop. Sînt bune aceste apeluri de captare a bunăvoinţei salariaţilor din educaţie, dar ne aşteptam mai degrabă să introducă un control eficient în sistemul educativ!
Ministrul a recunoscut că ştacheta şcolii e joasă, însă cu rugăminţi nu credem că se va schimba ceva. Şcoala „produce” mulţi analfabeţi funcţionali, iar miniştrii educaţiei naţionale se împotmolesc în problemele curente. Legile democratice au stricat ierarhia, ministrul nu-l poate demite pe director – există Contract de management, Regulament de ordine interioară, Codul muncii. Mai degrabă sindicaliştii pot declanşa o grevă, dacă ministrul nu le face pe plac!
Popa are obligaţia să organizeze sistemul şcolar după principiul eficienţei. Nu putem permite ca învăţămîntul să funcţioneze haotic, lăsînd totul la conştiinţa profesorului şi a directorului. În realitate, nu vine nimeni să asiste la ore, nici directorul şcolii, nici adjunctul, nici inspectorul şcolar de rută, nici primarul, nici un părinte nu-i interesat, cu toţii au altceva mai important decît să verifice, fie şi în cel mai superficial mod, calitatea procesului instructiv-educativ.
Rezultatele la finalul ciclului sînt dezamăgitoare, jumătate dintre elevi fac şcoală pe degeaba, după 8 sau 12 ani de instrucţie n-au cunoştinţe elementare de cultură generală. Şcoala e pierdere de vreme! Pentru a salva aparenţele, artificializează procentul de promovare. Supraveghetorii le-au permis elevilor să copieze şi notele au fost mari, dar după introducerea supravegherii video, scorul reuşitei a scăzut, societatea a aflat adevărul: şcoala nu-i de calitate.
Alertaţi, simţind că vor fi traşi la răspundere, profesorii au redus dificultatea subiectelor şi abia cu această stratagemă procentul a atins 50. Elevii obţin note de trecere fără să merite, iar în clasele terminale sînt lăsaţi corigenţi. Profesorii îşi cresc exigenţa pentru ca media pe şcoală să fie mai mare – îi interesează aparenţa, nu esenţa. Politica educaţională nu încurajează aceste fenomene, statul susţine financiar şcoala pentru toţi, copiii să aibă acces egal la cunoştinţe şi să primească educaţia minimă. Ministrul susţine că nu există nici o sesizare privind ridicarea artificială a notei medii pe şcoală prin reducerea prezenţei elevilor slabi la învăţătură. Şi totuşi…
Şcoala în democraţie s-a liberalizat pînă la libertinaj (violenţe, înjurături, pornografie, droguri) şi a scăpat spre haos. Profesorii privesc cu detaşare, nimeni nu-i evaluează, sînt liniştiţi. Unul ne spune că în 20 de ani la catedră a fost controlat doar de trei ori de inspectorii şcolari, prin inspecţii anunţate, iar lecţiile au fost regizate. Realitatea de zi cu zi este urîtă, elevii sînt preocupaţi de altceva decît de lecţie (de regulă, „butonează”), exigenţa profesorilor a scăzut sub limita respectului, părinţii se coalizează cu fiii sancţionaţi prin scăderea notei la purtare, iar directorii nu vor scandal în presă…
Aceasta este reţeta prin care şcoala decade şi doar ministrul bun poate schimba sensul, dacă inerţia sistemului nu ar fi mai tare decît nevoia societăţii de educaţie. Poţi să dublezi salariile – sistemul uman fără control de calitate nu va fi performant niciodată!
