Valorile Monte Medio pe simeze

0
136

De câţiva ani, în Baia Sprie se reîncearcă revigorarea actului artistic. Cândva un punct de referinţă şi un spaţiu preferat de artiştii plastici, Baia Sprie a devenit locul unde an de an vin pictori din ţară şi din străinătate pentru a participa la tabăra de pictură internaţională. Câteva din lucrările realizate în ultimii doi ani au fost aduse din nou în faţa publicului. Locul ales pentru expoziţie este Galeria Partner. În micul loc ce găzduieşte frecvent expoziţii au fost aduse lucrări reprezentative ce au ca temă principală peisajul.
Expun 7 absolvenţi ai specializării de arte plastice din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare şi 3 profesori. “Tema predilectă e peisajul. Peisajul care a impus Colonia de Pictură în Baia Mare în geografia coloniilor de artă din Europa Centrală şi de Vest. Fiecare artist onorează cum se cuvine ceea ce vibrează din natură atunci când îşi găseşte un moment de trăire şi de dialog. Acest dialog pe simeze adună laolaltă două ediţii ale taberelor din ultimii ani, ediţia de toamnă şi de vară. Spaţiul, unul restrâns pune în valoare acest mod de etalare al lucrărilor, altfel lucrările ar fi intrat într-un dialog inutil”, a punctat prof. univ. dr. Nicolae Suciu.
Curatorul expoziţiei, Hitter Ferenc, cel care a avut iniţiativa reînfiinţării unei tabere de pictură internaţională în Baia Sprie vrea ca oraşul din care face parte să fie repus pe harta centrelor artistice importante. “Arta plastică a fost lăsată la o parte foarte mulţi ani în Baia Sprie. A dispărut puţin, iar acum se revigorează. Sunt şi cei care vin să creeze şi să lase lucrări pentru îmbogăţirea oraşului. Nu avem spaţii adecvate pentru expoziţie. Sperăm că în timp se va rezolva această problemă”, a adăugat Hitter Ferenc.
Reîntors recent de la un eveniment de anvergură în Polonia, prof.univ. dr. Nicolae Suciu a subliniat că este încrezător în valorificarea potenţialului artistic al oraşului Baia Sprie. “Fiecare localitate are un potenţial artistic. Nu trebuie să fii nici capitală de judeţ, nici de regiune să te bucuri de fonduri. Despre pierderea identităţii fiecărui neam şi naţii se discută mult. Sunt astfel de impulsuri prin care se încearcă să-ţi revii la o identitate pentru că e un fel de Turnul Babel ce se întâmplă azi în Europa”, a conchis Nicolae Suciu. La vernisaj a fost prezent şi primarul oraşului Baia Sprie, Alin Bârda care a a dat asigurări că va susţine manifestările de acest gen din oraşul pe care îl conduce. “Mi se pare un lucru extraordinar să readucem acest spirit în oraşul Baia Sprie, mai ales că el exista de foarte mult timp. Pictura pe lângă valoarea artistică e şi o sursă de documentare”, a precizat Alin Sebastian Bârda.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.