În perioada 14-25 mai, Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” găzduieşte expoziţia de desene „Poezia anotimpurilor”.
Aflat la a V-a ediţie anul acesta, Proiectul interjudeţean „Poezia anotimpurilor” (iniţiator proiect: prof. înv. primar Pop Lucia Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu”), a organizat o nouă expoziţie în urma etapei de concurs la secţiunea creaţie plastică.
Preşcolarii, elevii ciclului primar, gimnazial şi de liceu au participat cu creaţiile originale în diverse tehnici. Lucrările pline de culori şi expresii plastice captivante au sosit din întreaga ţară pentru a defini o lume a universului poetic stănescian. Coordonatorii concursului la secţiunea de creaţie plastică au fost profesorii învăţători Laura Ciociu, Adela Muntean şi profesor Delia Vancea, coordonator expoziţie. Copiii au venit la bibliotecă însoţiţi de părinţi şi prieteni, să-şi admire lucrările expuse pe holul secţiei. (o.m.)