Luni, 21 mai, a început prima ediţie din acest an a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, o campanie derulată la nivel naţional de Poliţia Română, din preocuparea pentru siguranţa cetăţenilor. Longevitatea evenimentului, care a fost iniţiat în 2006 şi care de anul trecut se organizează bianual, demonstrează locul şi rolul PREVENIRII în activitatea Poliţiei Române.
Sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din nerespectarea legii, vor reprezenta obiectivele activităţilor programate pentru fiecare zi a săptămânii 21-25 mai. În acest interval, poliţiştii de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor desfăşura activităţi de prevenire în tot judeţul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Calendarul activităţilor organizate de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Maramureş respectă următoarele temele educativ-preventive:
• Marţi, 22 mai – Prevenirea delincvenţei juvenile: Vizită la Penitenciarul Baia Mare cu elevi de la Liceul cu Program Sportiv sub egida „Învăţăm unii de la alţii”
• Miercuri, 23 mai – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului: Activităţi de distribuire pliante în parcările şi zonele aglomerate din municipiul Baia Mare, pentru prevenirea furturilor din auto, din locuinţe şi a tâlhăriilor. Întâlnire cu persoanele care frecventează Clubul Pensionarilor pentru diseminarea recomandărilor pentru prevenirea tâlhăriilor, înşelăciunilor şi furturilor.
• Joi, 24 mai – Prevenirea violenţei intrafamiliale: Dezbatere pe domeniul violenţei în familie cu participarea asistenţilor sociali din cadrul primăriilor din mediul rural din zona Maramureşului istoric, la sediul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei
• Vineri, 25 mai – Siguranţa rutieră: Activităţi preventive la Grădiniţa Step by Step Baia Mare şi Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuţii Măgherăuş; Activităţi preventive cu participanţii la testarea pentru redobândirea permisului de conducere
În speranţa că grija faţă de siguranţa personală şi a bunurilor proprii va deveni o preocupare constantă a fiecărui cetăţean, Poliţia invită cetăţenii să participe la activităţile programate şi să se alăture colaboratorilor ei: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Serviciul Judeţean Anticorupţie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Penitenciarul Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Casa Corpului Didactic, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.