Membri ai asociaţiilor ASSOC, YMCA, Team for Youth şi Fundaţiei Somaschi au organizat activităţi comune în Săptămâna Voluntariatului, iar vineri, 18 mai, au participat cu toţii la festivalul multiculturalităţii “Migranţi în Maramureş”.
La activităţile derulate sub sloganul „Voluntariatul te ţine în priză” au participat şi refugiaţi străini aflaţi în Maramureş şi incluşi în programul „SIM CIS 4 – SERVICII INTEGRATE PENTRU MIGRANŢI – COMUNITĂŢI INTERCULTURALE ŞI SOLIDARE”, derulat de ASSOC.
Participanţii au fost implicaţi în ateliere de animaţie, având ocazia nu doar să interacţioneze, ci şi să îşi cunoască reciproc tradiţiile statelor din care provin. Tot cu această ocazie, voluntarii ONG-urilor implicate au fost răsplătiţi cu diplome pentru activitatea lor.
ASSOC continuă activitatea de recrutare a voluntarilor, iar cei interesaţi sunt aşteptaţi la sediul asociaţiei, strada Rachetei nr. 3, Baia Mare.
Timp de o săptămână, Săptămâna Naţională a Voluntariatului a adus împreună peste 5.000 de voluntari de toate vârstele, din toată ţara. S-au întâlnit la linia de start organizaţii şi instituţii din peste 50 de oraşe şi sate, care vor desfăşura sute de activităţi de voluntariat pentru aproximativ 20.000 de membri ai comunităţilor lor. (o.m.)