Oamenii se întreabă cum să trăiască şi ajung la acelaşi răspuns: să fie virtuoşi, iar în limbaj modern, etici şi morali. Azi considerăm că virtutea nu-i obligatorie, etica e desconsiderată, iar moralitatea n-are relevanţă. Trebuie să revenim la virtute, de vrem ca strănepoţilor noştri să nu le fie ruşine de noi peste o sută de ani!
Germanii nu se simt confortabil ca urmaşi ai celor care i-au exterminat pe evrei, ţigani şi homosexuali. Americanii caută să înţeleagă cum s-a putut ca în anii 1920-1970 să aplice eugenia (persoanele cu handicap psihic, alienaţii mintal şi epilepticii erau castraţi). Discriminări se petrec azi în Austria, imigranţii care nu cunosc germana primesc ajutoare sociale mai mici decît cei cu talent la limba lui Mozart. În România, discriminarea este interzisă prin lege, însă în practica socială este prezentă mereu, căci nu sîntem interesanţi dacă nu găsim cuvinte denigratoare despre cei care muncesc.
Statutul social este important şi iscă discriminare. Nu toţi oamenii sînt onorabili, ci doar cei care trăiesc în clasa mijlocie, indiferent cum obţin acest loc. Sînt marginalizaţi locuitorii din sate, este o decădere să mănînci mici şi să bei bere la terasa „Băiatu vesel”, cînd elita vede astfel de scene, cu ţărani flămînzi ce-şi deschid gura ştirbă, strîmbă din nas şi nu mai intră în piaţa agroalimentară, ar prefera să-şi caute altă ţară, în care oamenii sînt normali, cu haine curate şi proteză. Decît să simtă mirosul de sfeter de lînă spălat în zer, preferă să emigreze într-o lume civilizată.
Marea problemă este că 25% dintre români trăiesc sub pragul de sărăcie (5 euro pe zi), iar 50% dintre gospodarii de la sate locuiesc sub standardele civilizate, n-au asfalt, apă la robinet şi closet în casă, ci drum de pămînt, fîntînă în curte şi groapă de gunoi pentru fertilizarea plantelor. După obieciul lor, se spală o dată pe săptămînă, înainte de liturghie. Însă nu doar pentru mirosul de grajd sînt supăraţi orăşenii, ci pentru felul cum votează cei de la ţară: nu-i pot convinge să voteze altfel… Satul nu mai produce nimic, cireşele putrezesc în pom, n-are cine să le culeagă de pe scară. Iar cei tineri fug în Austria.
Democraţia nu-i bună pentru săteni, trebuie găsite alte soluţii, să-i obligăm să se civilizeze – să-şi astupe fîntîna şi să se racordeze la reţeaua publică de apă şi canalizare. Satele româneşti se zbat în sărăcie, cred doi economişti ai Băncii Mondiale, care identifică două Românii, o ţară urbană, integrată în UE, şi una rurală, săracă şi izolată. Dar oare chiar aşa să fie? În jumătate dintre sate a fost introdusă cum-necum apa şi canalizarea, însă gospodarii preferă să folosească tot apa din fîntînă, pe motivul că este gratuită.
Puţine lucruri ne plac mai mult decît să recomandăm soluţii pentru problemele societăţii, aşa că cei doi economişti de la Banca Mondială nu fac excepţie. Ne place să le dăm altora sfaturi cum să trăiască, dar mai ales cum să voteze. Sîntem atît de plini de sine, încît nu mai rămâne loc pentru cei din jur. Obsedaţi de noi înşine, ne fotografiem zi de zi, ne transformăm viaţa într-un roman plictisitor, în care singurul subiect interesant este că plecăm în Viena, să măturăm trotuarele.
Circa 4-5 milioane de români lucrează în ţări din vestul Europei şi aduc euro în ţară, aici au valoare de întrebuinţare dublă. La întrebarea dacă a beneficiat cu adevărat România de pe urma Uniunii Europene, răspunsul este pozitiv, am crescut economic, însă am scăzut demografic – faţă de anul 2000, sîntem mai puţini cu 3,2 milioane, după statistici. În realitate, au plecat 5 milioane de români, ceea ce reprezintă un sfert din populaţia ţării. Haideţi deci să judecăm: cine cîştigă şi cine pierde? Oare este nevoie ca românii să muncească în alte ţări? Da, deoarece mai uşor este să mături strada în Viena, cu căştile muzicale în ureche, decît să urci pe scară şi să culegi cireşe.
