Nevoia de explicaţii

Manifestaţiile de stradă au cuprins din nou marile oraşe, sute şi mii de oameni protestează împotriva Guvernului şi a Puterii (dreptul la întrunire şi miting este asigurat în societatea liberală, cu condiţia să nu degenereze în haos). Soluţii de conciliere între părţile aflate în meci politic există, dar trebuie să se bazeze pe explicaţii raţionale, nu sentimentale!
Mitingurile n-au autorizaţie, ceea ce le creşte gradul de risc. Organizatorii nu pot fi identificaţi oficial şi nu-şi asumă nimeni răspunderea pentru excesele unor manifestaţi, deci oricînd este posibil ca de la ameninţări să se ajungă la violenţe fizice, ceea ce îi ţine pe români cu sufletul la gură. Jandarmeria ar trebui ca măcar de acum înainte să nu mai permită desfăşurarea manifestărilor publice neautorizate!
Oamenilor li se pretinde supunere, însă din punctul de vedere al drepturilor este o necesitate ca guvernanţii să ţină cont de voinţa străzii. Protestatarul va fi mulţumit doar dacă faptele sale sînt în concordanţă cu legea şi cu propria convingere. Pentru ca într-un stat să existe ordine, este necesar ca nu doar individul să se plece în faţa legii, ci şi statul să fie deschis la sugestiile populaţiei (se vorbeşte despre democraţia participativă – ar trebui susţinută de politicieni).
Dar în democraţia pe bază de majoritate simplă apar numeroase neînţelegeri, controverse adesea „tehnice”, statul nu reuşeşte să evite centralizarea deciziei şi pune presiune pe conştiinţa unora dintre cetăţeni. Le dă suficientă libertate pentru a-şi forma opinii, dar nu ţine cont şi de convingerile lor. Lipsa de reguli duce la dezordine socială şi politică, iar centralizarea excesivă transformă alegătorii minoritari în „sclavi” ai legii neacceptate. Libertatea poate fi limitată doar de lege şi toleranţa faţă de opozanţi stă la baza convieţuirii într-o societate corectă. Majoritatea fără unanimitate este idealul democratic cel mai greu de atins.
Cînd autoritatea decide, minoritatea iese în stradă şi se opune, iar majoritatea n-are decît o cale, că apeleze la dialog. Societatea postmodernă stă pe două picioare, pe respectarea legii de către cetăţeni şi pe respectarea convingerilor acestora. Omului nu i se poate impune să se supună Constituţiei – dacă n-o acceptă -, revolta în stradă este o cale prevăzută de democraţia liberală actuală, însă consecinţele pot fi destabilizatoare.
Acest tip de gîndire revoltată cade adesea în negativism. Politicienii de la putere ar trebui să-şi expună ideile pozitive, cei din opoziţie au datoria să le nege şi ambele tabere sînt apoi chemate că analizeze şi să producă sinteza. Procesul trebuie reluat după aceeaşi schemă şi cele două puncte de vedere, adesea opuse, vor reuşi să accepte vederea mai largă, cea care în cele din urmă le va face dreptate tuturor.
Dacă ambele tabere suferă de negativism, atunci contradicţia este ridicată la rangul de teză şi urmează „războiul”, însă şi în acest caz există o soluţie: respingerea ambelor puncte de vedere, pe fiecare în parte, şi analizarea lor împreună, prin trecerea de la general la concret. Mediatorul prezidenţial poate susţine această dialectică parlamentară, prin imparţialitatea sa presupusă. Gîndirea abstractă şi practică trebuie să treacă din una în cealaltă, dacă sînt corect explicate.
Întrebarea este cum să unim contrariile politice, cum să realizăm o legislaţie (inclusiv pentru justiţie) prin care comunitatea să progreseze spiritual şi moral, spre înţelegerea scopului comun: să fim liberi. Ce facem cînd mulţi români nu se supun interesului public, nu înţeleg autonomia, nu acceptă viaţa ordonată de instituţii, desfid legea, suferă, fac spume la gură, înţeleg greşit ideea de democraţie şi se întorc la o viaţă fără de lege (sălbatică)? Prin explicaţii urmate de explicaţii, dialog, analiză, apel la raţiune…