Mulţi se arată nemulţumiţi de starea ţării, constată că sîntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană şi îi critică dur pe politicieni: nu alocă bani pentru modernizarea infrastructurilor publice (autostrăzi, drumuri, apă, canalizare), dar găsesc fonduri pentru propriile indemnizaţii şi pensii! Problema intră mai degrabă în disputa politică dintre putere şi opoziţie, între tabăra naţionalistă şi cea europenistă, ce fracturează ţara şi întîrzie dezvoltarea. Acest „război” fără logică am dori să înceteze!
Pînă şi şefii Comisiei Europene sînt nemulţumiţi de „lupta politică permanentă” din România şi îndeamnă taberele să se înţeleagă, să ajungă la consens măcar pe proiectele de ţară. Discursul politic nu este normal, politicienii se insultă şi se ameninţă, iar populaţia este împinsă să iasă în stradă şi să protesteze pentru orice. Mai bun ar fi apelul la conciliere şi la … gîndire, căci problemele se iscă din cauza neînţelegerilor legislative şi administrative, care pot fi rezolvate prin mediere constituţională.
Partidele nu se suportă, taberele sînt înverşunate şi decise să arate că nu cedează nici un pas din ideologia proprie, deci alegătorii trebuie să voteze cu ei. Nu este suficient să aibă o doctrină stabilă, ci este democratic ca politicienii să ofere amănunte, să-şi justifice poziţia şi deciziile cu argumente întemeiate pe date statistice şi realităţi percepute. Un partid cu nume respectat nu ar avea voie să-i certe pe alegători pentru că votează cu alt partid, ci ar fi mai raţional să accepte situaţia.
Sîntem români şi ne păstrăm bunele relaţii şi cu cei care vremelnic au acces la putere, şi cu cei din opoziţie, noi fiind cei care muncim opt ore pe zi sau cei care îşi chibzuiesc pensia. Cetăţeni ai aceleiaşi ţări fiind, dacă punem beţe în roate şi răsturnăm căruţa, atunci vom suferi şi noi înşine. Ar fi mai drept să ne abţinem, să nu criticăm puterea sau opoziţia din vîrful limbii, cu orice ocazie, la nuntă ca la înmormîntare, de dragul conversaţiei negative. Este un act prea puţin intelectual să faci aşa ceva, o pălăvrăgeală inutilă, care arată că nu avem grijă de noi înşine, ne enervăm pentru că un partid a făcut sau nu a făcut ceva ce noi am fi vrut…
Pînă la urmă, politica este tocmită de partidele care au învins în alegeri, alături de cele care au pierdut alegerile, rolul acestora din urmă fiind la fel de important, să aplice o critică fundamentală şi să participe la dezbateri şi deliberări, nicidecum să părăsească masa dialogului. În aceste cazuri, opoziţia are obligaţia să-şi asume situaţia în care se află pentru un mandat de 4 ani şi să înveţe să convieţuiască în aceeaşi sală cu „duşmanii”. La fel, alegătorii, nefericiţi că aleşii lor au ieşit pe locul doi, trebuie să-şi asume eşecul şi să-şi dorească să devină mai înţelegători vis-a-vis de cum funcţionează democraţia reprezentativă.
Dacă toţi cetăţenii nemulţumiţi de politicieni ar ieşi în stradă, s-ar crea o perpetuă instabilitate, ţara s-ar rupe în două şi în patru… Trebuie să gîndim spre binele tuturora, nu pentru cel personal sau de grup. România are libertatea să ia propriile decizii în politica internă şi externă, nu poate fi controlată de nimeni, partid sau asociaţie civică, iar politicienii care votează o lege nu pot fi condamnaţi şi nici măcar acuzaţi pentru deciziile lor politice. Ar fi cazul ca preşedintele ţării să le ceară politicienilor să colaboreze întru linul mers şi stabilitatea ţării, astfel ca democraţia să facă paşi înainte, conform cu tratatele europene.
Golul politic creat de sciziunile dintre putere şi opoziţie trebuie umplut cu relaţii de colaborare, căci şi în societate şi în politică pacea costă mai puţin decît răzvărtirea!
