Tinerii cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani pot participa, între 14 iulie şi 14 septembrie, la programul artistic de vară “ImproDay” propus de Artspot Baia Mare. Acesta va avea loc în fiecare sâmbătă, începând cu ora 12, aproximativ opt ore pe zi, timp în care participanţii vor experimenta ce este improvizaţia, care sunt primii paşi, care sunt regulile, scopul, cum se face, ce sunt exerciţiile teatrale, la ce folosesc, ce urmăresc ele, cât de benefice sunt pentru dezvoltarea imaginaţiei, creativităţii, spontaneităţii, relaţiilor interumane și multe altele. Cursurile se vor ține la sediul Artspot din strada 1 Mai nr. 25, clădirea Aedilis. Detalii la numărul de telefon: 0756-934.889.


























