CS Independenţa continuă pregătirea cu jocuri amicale

0
950

Antrenamente, pregătire centralizată, jocuri amicale, toate se-ntâm­plă în familia „Domniţelor”, cu un singur scop: o cât mai bună evoluţie în Liga I, în sezonul 2018-2019.
În 12 iulie a avut loc primul antrenament la Baza Sportivă „Lăpuşel” – Recea. Pregătirile au fost comune, pentru cele două echipe ale clubului, până la sfârşitul lunii iulie, după care, prima echipă a desfăşurat un stagiu centralizat de antrenamente, urmat de jocuri şcoală şi amicale.
Echipa a doua a continuat antrenamentele pe plan local şi a fost înscrisă în Liga a III-a, participând, astfel, pentru al treilea campionat consecutiv, la acest nivel. De pregătirea echipei se vor ocupa prof. Octavian Dragomir şi Bogdan Codrea. Din 11 august vor fi programate şi jocuri amicale.
Prima echipă înscrisă în Liga I-a va fi condusă tot de tehnicianul Liviu Ivasuc, cel care a reuşit şi promovarea în primul eşalon.
Loturile celor două echipe nu sunt definitivate. Au fost promovate toate junioarele născute în 2003, iar o parte dintre ele se pregătesc cu senioarele. Sunt sportive care au susţinut examene la facultăţi şi au o situaţie incertă, iar conducerea executivă, alături de tehnicieni, încearcă formarea loturilor pentru Liga I-a şi a III-a. Se urmăreşte transferul unui portar şi a unui mijlocaş central.
Până la debutul campionatului, în 8 septembrie, vor fi devinitivate loturile şi eventualele plecări sau sosiri. Un lucru este sigur, fundaşul dreapta Tania Mare a renunţat la activitatea sportivă.
Prima echipă a susţinut primul meci amical, sâmbătă, 4 august. Nyíregyháza Spartacus FC (Ungaria, Liga II-a) – CS AS Independenţa Baia Mare 0-7 (0-3). Au înscris D. Predoi (3), L. Desemerean (2), I. Borodi (1) şi S. Salomon (1 – din 11m).
Formaţia: S.Salamon – A. Rakos, C. Daneliuc, D. Pop, D. Oneţ – R. Dragoş, L. Desmerean – M. Cotoş, A. Pop, D. Predoi – I. Borodi. Au mai jucat: C.Rotari, A. Fedor şi A. Tătăran.
Următorul meci are loc azi, 8 august, ora 17, la Debrecen, cu DEAC, joc în care tehnicianul L. Ivasuc va testa o nouă formulă de joc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.