Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară a fost în această săptămână gazda atelierelor interactive de meşteşuguri tradiţionale, desfăşurate în cadrul Academiei de vară ARE (Adunarea Regiunilor Europei), organizată în acest an în Maramureş.
Timp de câteva ore, în Muzeul Satului, zeci de adulţi şi tineri din Suedia, Belgia, Norvegia, Olanda, Germania, Elveţia, Serbia, Albania, Croaţia şi România şi-au testat îndemânarea în cadrul atelierelor de olarit, ţesături, broderie şi sculptură în lemn, sub atenta îndrumare a meşterilor. Dacă anul 2018 este “Anul European al Patrimoniului” iar tema aleasă pentru Academia de vară – “Patrimoniul cultural pentru dezvoltare regională” “sperăm că prin activităţile de astăzi am reuşit să promovăm bogata moştenire culturală a Maramureşului şi în special meşteşugurile tradiţionale ce pot deveni un mijloc pentru dezvoltarea regională. Şi pentru că în Maramureş ospitalitatea este un mod de viaţă, musafirii noştri de seamă au fost omeniţi cu plăcinte şi gogoşi, pregătite cu mult drag de echipa muzeului, în cadrul atelierului de gastronomie locală”, a declarat directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară, Monica Mare.