Doctorul Martin, stabilit în America, ne spunea că vizitarea Statuii Libertăţii se află pe primul loc pe lista de dorinţe a oricărui american. Pentru mine, pelerinul, gândul întâlnirii cu măreţul simbol al independenţei Statelor Unite a fost o misterioasă curiozitate. Prea m-a asaltat imaginea în timpul vieţii româneşti. Ajuns pe Coasta de Est, puteam să-mi împlinesc dorinţa. Zis şi făcut. În ziua de Sfântul Ilie, ne-am pornit spre New York: Horaţiu, Viorica şi cel care căuta emoţii. Ne-am propus să vedem New Yorkul de pe apă, aşa că am luat feribotul pentru a ajunge pe insula Bedloe, din golful New York, insulă care, printr-un act al Congresului din 1956, se numeşte Insula Libertăţii.
Un şir lung de oameni ne-a stricat planul, mai ales că la o oră fixă trebuia să fim în cartierul Astoria, la părintele Theodor Damian. Am găsit o altă soluţie, care ne-a dus aproape de statuia libertăţii. Am apelat la serviciile feribotului Guy Molinari, care ne-a dus cu viteză calmă până în preajma Doamnei Libertate, Lady Liberty, cum îi spun americanii. Guy Molinari a fost un congresmen republican, care s-a stins din viaţă în acest an, 2018. Şi a devenit nume de feribot.
Corabia modernă ne duce până în preajma măreţului simbol al libertăţii americane. Îl privesc de aproape. Proiectat pe fundalul marilor clădiri newyorkeze, îşi pierde din măreţie. Am timp să mă gândesc la istorie. Pentru cei care ajungeau în America, la începutul veacului trecut, reprezenta speranţa. Mi-am imaginat ţăranii din Maramureş, ridicau clopurile la întâlnirea cu statuia.
Auguste Bartholdi, autorul statuii dăruite de poporul francez celui american, a intitulat-o „Libertatea luminând lumea”. Ideea a aparţinut scriitorului şi omului politic francez Eduard Laboulaye, preşedintele Asociaţiei franceze pentru abolirea sclaviei. Darul a fost făcut numai după terminarea Războiului Civil, încheiat cu victoria celor care susţineau abolirea sclaviei în ţară, în 1865. Pentru mulţi francezi, darul echivala cu dorinţa de a scăpa de regimul autoritar al lui Napoleon al III-lea. Omul cu ideea a definit Statele Unite ca fiind locul maximei libertăţi. Statuia a fost transportată, sub forma a 350 de fragmente, pe fregata franceză Isere şi a ajuns în New York la 17 iunie 1885. Şi atunci era lipsă de fonduri, cel care s-a implicat în colectarea de bani a fost ziaristul american Joseph Pulitzer.
Inaugurarea s-a făcut la 28 octombrie 1886, în prezenţa preşedintelui american Grover Cleveland. Statuia Libertăţii este din foi de cupru, susţinute de o schelă metalică proiectată de inginerul Gustave Eiffel. Aceeaşi tehnică de construcţie ca Turnul din Paris. Este goală în interior. Observ că statuia are o culoare verzuie, nu pentru că ar fi vopsită, ci din cauza oxidării cuprului.
Sculptorul ar fi ales, pentru trăsăturile chipului, înfăţişarea mamei sale. Pe soclul statuii, stă scris un poem al Emmei Lazarus, care-i îndeamnă pe cei fără adăpost să vină spre ea. Le ridică făclia lângă Poarta de Aur. Cartea din mâna stîngă este o Carte a Legii, simbol al Constituţiei americane. Doctorul Martin scrie că nu a văzut şi nici nu a auzit despre un caz de pângărire a Statuii Libertăţii.
Alături de Casa Albă, Las Vegas, sistemul de autostrăzi, Memorialul Lincoln, Capitoliu, Pentagon, Statuia Libertăţii reprezintă identitatea americană. Feribotul Guy Molinari ne-a adus la ţărm, în golful New York. Ajuns acasă, pe canalul de televiziune Fox văd o nuntă. Mireasa este o româncă. Mă dumiresc că mirele este Bradford Hill, milionarul care administrează Statuia Libertăţii. Mireasa este timişoreanca Iasmina Milutinovici. El are 61 de ani, ea 27. Nunta a avut loc în luna iunie, la Rainbow Room, celebrul zgârie-nori, 30 Rockefeller Plaza, din New York. De acum, o româncă va avea grijă de libertatea unei statui devenită simbol al Americii.
