Proiect pentru bibliotecarii şcolari din Maramureş

0
99

Casa Corpului Didactic (CCD) Maramureş, Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare şi Asociaţiunea ASTRA – Despărţământul Şomcuta Mare au demarat proiectul cultural-educaţional “Centenarul într-un semn de carte”. Acesta se adresează cu precădere bibliotecarilor şcolari din judeţul Maramureş, dar şi cadrelor didactice interesate şi presupune participarea la un proiect internaţional printr-o activitate comună care are ca scop popularizarea valorilor naţionale în contextul Centenarului Marii Uniri.

“Centenarul într-un semn de carte” este parte a proiectului educaţional “Bookmark Exchange Project”, iniţiat de Asociaţia Internaţională a Bibliotecarilor Şcolari care se bazează pe schimbul de semne de carte între şcoli din ţări diferite. “Având experienţa participării şi la alte ediţii ale proiecului “Bookmark Exchange”, considerăm că, în acest mod, se creează oportunitatea de a promova România printr-un semn de carte, de a împărtăşi plăcerea lecturii şi de a lega prietenii prin intermediul bibliotecarilor din întreaga lume. Demn de menţionat este şi faptul că, în realizarea acestui proiect, ne bucurăm de sprijinul Despărţământului ASTRA Şomcuta Mare, prin urmare avem convingerea că va avea impactul scontat atât în mediul şcolar, cât şi în afara şcolii”, punctează bibl. Onorica Tîrziu de la Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare, iniţiator al proiectului. În grupul ţintă al proiectului se află, alături de bibliotecarii şcolari şi cadrele didactice din instituţiile de învăţământ preuniversitar din judeţul Maramureş, şi elevi. Aşadar, activităţile reunite sub denumirea “Centenarul într-un semn de carte”, ca parte a proiectului internaţional “Bookmark Exchange Project 2018”, se derulează cu participarea mai multor grupuri de elevi, cadre didactice şi personal didactic auxiliar din judeţ. În cadrul proiectului “Centenarul într-un semn de carte”, se va crea şi un ebook cu titlul “România în 100 de imagini” care va cuprinde imagini şi informaţii în limba engleză despre ţara noastră. Acesta va fi trimis şcolilor partenere prin intermediul poştei electronice. Activitatea de final va presupune o expoziţie de fotografii realizate pe parcursul derulării proiectului la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, cu implicarea Despărţământului ASTRA Şomcuta Mare. Echipa de coordonare a proiectului este formată din: doc. Ioana Dumitru – CCD Maramureş, prof. Corina Muntean – directorul Liceului Teoretic “Ioan Buteanu” Şomcuta Mare, prof. Alina Talpoş – preşedintele Asociaţiunii ASTRA, Despărţământul Şomcuta Mare şi bibl. Onorica Tîrziu de la Liceul Teoretic “Ioan Buteanu” din Şomcuta Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.