Dulcea Bucovină

0
73

Vorbim și scriem despre Anul Centenar. Sunt specialiști care stăpânesc istoria, ne-o spun ca la carte. Alții preferă legenda, ori poveștile din auzite. Regret că, iată, Anul se apropie de sfârșit și nu s-a găsit o formă inspirată, atractivă, în pas cu vremea, pentru ca spiritul Centenarului să fi intrat în sala de clasă. Se pare că istoria se vrea alungată din școli. Ce popor își subțiază trecutul? Noi vorbim despre Anul Centenar. Sub masca acestei sintagme se ascunde și multă mântuială. Viclenii au fost în toate vremurile. Dar cu destinul neamului nu ne putem juca.
Dacă despre Basarabia s-au mai deschis porțile, despre Bucovina, ca pământ românesc, se tace. Știu, acum, acest teritoriu se află încorporat în cuprinsul altui stat. Prin înțelegeri dubioase. Respect regulile diplomatice, dar dreptul la cunoașterea istoriei mi se cuvine. Nu fac nici o atingere nimănui dacă voi spune ce era Bucovina la începutul Primului Război Mondial. Era o țară de coroană, cu o suprafață de 10 mii de kilometri pătrați, cu o populație de 800 de mii de locuitori (români, ucraineni, germani, evrei, polonezi) având în frunte un guvernator austriac, contele Meran. Avea dietă, universitate cu cea mai veche facultate de teologie ortodoxă, un muzeu de antichități ale cărui piese au fost duse în Austria. Și acolo au rămas și după Conferința de Pace de la Paris.
Mai avea Bucovina două orașe mari – Cernăuți și Suceava. Primul era capitala ducatului, al doilea, în perioada medievală, o întărită capitală a Moldovei. Mai avea Bucovina orașe mai mici, un șir de târguri, cu farmecul lor, și vreo trei sute de sate și cătune, bine gospodărite. La Storojineț era cuibul vitejilor flondoreni, apărători ai nea­mului românesc din Bucovina. În timpul Primului Război, rușii au distrus conacul de la Cernăuca, al familiei Hurmuzachi. Apoi armata austriacă a luat materialul acelei clădiri și a pavat drumul spre Sadagura. A rămas în picioare conacul de la Storojineț, o Mecă a românismului, de unde Iancu Flondor va porni emanciparea națională a neamului său.
Era încântătoare frumoasa și dulcea Bucovină! Avea păduri și parchete forestiere, ape minerale și curative. Avea minereuri, saline și fabrici de sticlă. Avea herghelii împărătești de cai. Câmpurile între Nistru și Prut, și în părțile Humorului, erau roditoare. Femei frumoase și gospodine. Bărbați înalți, spătoși și sfătoși. Bucovinenii țineau datina și obiceiurile pământului. Păzeau graiul și creșterea pruncilor. Și a venit războiul. Peste 30 de mii de români au fost încorporați în regimentele bucovinene, care au fost trimise să-i oprească pe cazacii care se năpusteau peste Bucovina pentru a o cuceri de la austrieci.
În prima fază, armatele țariste nu au putut fi oprite. Rușii revendicau acest teritoriu în baza principiului etnografic. A urmat contraofensiva germano-austriacă, iar rușii au părăsit orașul Cernăuți. Comandantul corpului austriac s-a răzbunat pe populația locală, oameni pașnici. Sute de bucovineni au fost spânzurați în văzul lumii. Peste câteva luni, rușii pun iar stăpânire pe Bucovina. Numai în doi ani, rușii au ocupat de trei ori acest teritoriu. Cea de-a treia stăpânire rusească a fost nesuferită, ca și cea austriacă. Schimbarea situației politice din Rusia i-a determinat pe deputații ucraineni de la Viena (unde erau și români vânduți) să ceară crearea unei provincii ucrainene autonome în cadrul monarhiei habsburgice.
Guvernul de la Viena avea un proiect de țară, în această parte de Europă, sub coroană austriacă. Dar au ridicat vocea polonezii din Galiția, românii din Bucovina și ungurii, care nu doreau să renunțe la Rusia Subcarpatică. Între timp, Ucraina cade în mâinile bol­șevicilor. Un grup de intelectuali români (lista e lungă) a semnat o petiție în care scria: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri precum o cer interesele noastre românești”. Era în 11 octombrie 1918. Se conturează într-un mod public conștiința de neam.
P.S. Aduc un omagiu confratelui Dumitru Covalciuc din Cernăuți, cu reușite serioase în recuperarea istoriei acestei provincii. Opera lui mi-a fost sursă de informare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.