Indiferent de rezultatul votului constituţional privind definiţia familiei, am ratat posibilitatea unui consens între părţile care au spus „da” sau „nu”. Democraţia cu alegeri libere are acest defect, divizează poporul, creează iluzia că unii au obţinut ceva, dar de fapt am pierdut cu toţii şansa de a cădea de acord, de a progresa împreună. Aceasta ar fi fost cu adevărat victoria societăţii noastre, ca în urma unor discuţii şi negocieri, cerînd ajutorul celor mai cunoscători dintre noi, al celor mai experimentaţi în problemele realităţii contemporane, să stabilim de comun acord conduita faţă de familie şi formularea definiţiei acesteia.
După ce secţiile de votare s-au închis, putem să fim mai liberi în exprimare. În general, politicienii s-au pronunţat pentru „familia tradiţională”, la fel şi partidele. Preşedintele nu şi-a exprimat opţiunea, a tăcut – aşa ar fi trebuit să facă şi ceilalţi. Preoţii s-au poziţionat pro familie, dar mai bine ar fi fost să nu se implice oficial, nu este cazul să le dăm sfaturi credincioşilor, ci să-i lăsăm să decidă singuri ce doresc. Cînd sugerezi, dispare liberul arbitru, apare conformismul; e prea uşor să urmezi sfatul liderilor şi să fii membru pasiv al unui grup.
După referendum, o parte dintre cei care au ales vor constata că au pierdut, că fac parte dintre minoritari, ceea ce îi va împinge spre nemulţumire, revanşă, chiar răzbunare, mai ales dacă cei care au „cîştigat” vor prefera răutatea să-i marginalizeze pe ceilalţi – cuvintele au putere mare şi, adesea, efecte distructive. Referendumul a tensionat relaţiile dintre oameni, în continuarea a ceea ce se întîmplă după alegerile parlamentare din decembrie 2016 – proteste şi violenţe!
Efectele negative ale democraţiei se datorează felului greşit în care gîndim. Diferenţele artificiale, divergenţele, abandonarea binelui comun, interesul personal meschin, păstrarea stimei cu preţul umilirii altora – toate duc la frînarea societăţii. Ce am putea face pentru a calma spiritele încă încinse după campania de la referendum? Ideal ar fi să învăţăm ceva din această experienţă juvenil democratică şi să conştientizăm faptul că prejudecăţile creează emoţii stresante atît în majoritate, cît şi în minoritate.
Avem experienţă de alegători liberi de 29 de ani şi constatăm că de fiecare dată societatea se rupe, unii intră în extaz, iar ceilalţi simt nevoia să se răzbune într-un fel sau altul pe cei care i-au lăsat în inferioritate. Discriminarea femeilor a fost în mare parte eliminată (încep să se plîngă unii bărbaţi de sexism), rasismul a scăzut semnificativ, iar mişcările de emancipare sexuală au obţinut succes în occident. Activiştii creştini din România s-au organizat, iată, rapid, deşi în ultimii ani asociaţiile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) îşi fac simţită prezenţa şi urmăresc să schimbe mentalitatea majorităţii. Referendumul a fost un prilej pentru publicitate gratuită pro gay.
Ideal ar fi să nu reacţionăm emoţional, însă raţionalizarea afectelor este imposibilă, aşa că minoritatea va presa asupra majorităţii, va cere insistent să aibă aceleaşi drepturi ca în occident (de căsătorie şi adopţie), pentru a căpăta respect social şi stimă de sine. La astfel de reacţii, răspunsul nu poate fi stereotip: Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are i se va lua…
Efectul insuficientei înţelegeri a democraţiei liberale este că cetăţenii refuză să mai voteze. La referendum, au spus „da” pentru ceva şi, în mod indirect, „nu” pentru altceva, contrar principiului că individul conştient de sine nu trebuie să fie negativist. Societatea modernă este dominată de competiţie, de concurenţă între oameni şi pierdem prilejul să gîndim împreună cu toţi cei interesaţi. Cine are dreptate în cazul familiei? Să nu dăm nici un răspuns – cel ce crede că ştie să nu-i sugereze nimic celui ce crede că nu ştie, din respect pentru acesta!
