Acolo, în preajma Oceanului, mi-am pus o întrebare descusută dintr-o realitate cețoasă a vremii pașoptiste: ce știau românii, de atunci, despre Lumea Nouă? Am cules din lecturi înțelepciunea proaspătă, că descoperirea Lumii Noi a marcat trecerea de la mai multe lumi la o singură lume, de la plural la singular. Țările au ajuns la o articulare a vieții, la prinderea în țesătura covorului a noilor economii. M-am străduit să fiu aproape de cărți care să mă lămurească cum a început plecarea românilor în lume. Mai ales în Lumea Nouă. Cum au ajuns maramureșeni în America? Când a început migrația masivă a forței de muncă de pe aceste meleaguri? Acolo, lângă stâncile din Alapocas, am avut norocul lecturii unor texte semnate de jurnalistul Mihai Eminescu. După înfrângerea revoluțiilor pașoptiste, mai ales a celei din Germania, s-a stimulat emigrația către America.
Eminescu a fost contemporan cu acest fenomen social, pe care l-a înțeles și l-a comentat cu ascuțita lui gândire. Sute de mii de oameni au plecat în căutarea unei vieți mai bune. Primul milion de emigranți l-a dat Germania. O parte dintre ei erau lideri proscriși ai evenimentelor revoluționare. Ceilalți erau oameni de rând, care nu mai aveau încredere în noile conduceri europene că le vor apropia zile mai bune, aici, în Europa. Visul a stârnit aventura. Mihai Eminescu comentează, în ziarele românești, acest fenomen inedit pentru vremurile acelea. Tot el observă fenomenul migrației inverse, dinspre vest spre est. Această politică a fost susținută de Germania și Austro-Ungaria, politică cu deviza: înapoi spre est! Era vorba despre presiunea celor două puteri de a stopa emigrația în America. Și a menține forța de muncă pe continent, de care avea nevoie capitalismul acelui timp.
Un articol dintr-un ziar german, citat de Eminescu, recomanda România de atunci ca direcție de emigrare. Jurnalistul protestează împotriva ideii de colonizare pașnică a țării. Nu dorea ca România să devină o Americă danubiană, o Belgie orientală, ori o altă Californie. Mihai Eminescu explică de ce comparația României cu Statele Unite sau cu Belgia nu este în avantajul românilor, pentru că aceste state sunt: „amândouă formațiuni noi, fără caracter național propriu, în care originea locuitorilor este indiferentă, amândouă fără trecut. O țară care ar apuca căile americanismului deplin devine indiferentă pentru români și este cel mult o expresie geografică, o firmă, un oțel, nu o patrie, un stat național”.
Se vede că opinia jurnalistului este în ton cu formarea statelor de sine stătătoare. Care privesc cu mare atenție interesul țării, dar și fenomenul emigrării. Ne putem raporta fără dificultate la ceea ce se întâmplă astăzi cu plecarea din țară a românilor. În special a celor instruiți. Scrie Eminescu: „Și în Statele Unite imigrează oameni, dar toate foile europene sfătuiesc pe speculanți de a se feri de Statele Unite. Ele nu dau subzistență decât imigrantului producător, țăranului, meseriașului. Omul fără meserie moare acolo”.
Prin plecarea nemților din țara lor, economia a suferit. Pentru compensarea acestor pierderi, economiștii germani au gândit profiturile de pe urma înființării unor companii de transport spre America. Și pentru emigranții din România care mergeau să alimenteze puterea de producere în America. Printre care se numărau mulți ardeleni și maramureșeni. Analiza eminesciană, citită în cheia zilei de astăzi, ne arată ce rol mai are interesul național într-o lume în fierbere și cu multe necunoscute. El articulează o teorie coerentă cu ieșire spre modernitatea țării: „Civilizația economică e muma celei politice”.
Oare vreun politician al vremurilor noastre și-a însușit ceva din gândirea lui Eminescu? Eminescu nu a emigrat. Nu a fost tentat cum a făcut prietenul său I.L. Caragiale. Celebră rămâne scena dintr-o frizerie berlineză unde client era Delavrancea. Scrie marele dramaturg: „a suferit niște oribile contorsiuni ca un condamnat american la execuție pe scaunul electric”. Prietenul lui Eminescu, Stefanelli, ne-a lăsat scris cum se purta în relație cu amicii. Saluta: „Trăiască nația!” Iar el răspundea la acest salut: „Sus cu dânsa!”
Cât despre emigrația din vremea lui Eminescu, ea continuă și astăzi în forme ultramoderne. Chiar spre America.
