Oraşul Iaşi câştigă titlul „Capitala Tineretului din România”, ediţia 2019-2020

0
149

• Proiecte de peste 2.300.000 de lei vor fi implementate pe parcursul anului

Baia Mare, 10 noiembrie 2018: Comisia pentru Guvernanţa titlului de Capitala Tineretului din România, alături de Primăria Baia Mare şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureş, a anunţat sâmbătă, 10 noiembrie 2018, în cadrul Galei Tineretului din România, oraşul câştigător în competiţia Capitala Tineretului din România 2019-2020. Evenimentul s-a desfăşurat în Baia Mare, actuala deţinătoare a titlu­lui.
#rISeUP!, conceptul câştigător care a adus ti­­tlul la Iaşi, este bazat pe un buget consolidat estimat la aproximativ 500.000 de euro. Împreună cu titulatura de Capitala Tineretului din România, Iaşiul va intra în posesia premiului în valoare de 50.000 de euro, oferit de Banca Comercială Română, coiniţiator al programului naţional Capitala Tineretului din România. Mandatul noii Capitale a Tineretului îşi va produce efectele în perioada 2 mai 2019 – 1 mai 2020.
Analizarea şi jurizarea candidaturilor oraşelor finaliste au fost realizate urmărind o serie de criterii fundamentale. Accentul a fost pus pe coerenţa viziunii, claritatea obiectivelor şi însemnătatea misiunii, dar şi modalităţile de a corela proiectele propuse cu strategia pentru tineret şi cu respectarea politicilor publice de tineret. Componenţa juriului a fost variată, printre cei 20 de membri remarcându-se reprezentanţi ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizaţiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare sau ai unor instituţii publice.
În calitate de Capitala Tineretului din România, Iaşiul îşi doreşte să poată antrena tinerii, organizaţiile de tineret şi întreaga comunitate ieşeană într-un amplu proces de dezvoltare urbană. #rISeUP! urmăreşte dezvoltarea unor legături sustenabile între organizaţiile de tineret şi administraţia publică locală, alături de crearea unui cadru propice unde structurile de tineret şi iniţiativele îndreptate către tineri să poată coaliza, astfel încât eficienţa şi impactul lor asupra comunităţii să fie sporite.
„Actualmente, în municipiul Iaşi trăiesc peste 351.000 de locuitori, dintre care aproape jumătate sunt copii şi tineri cu vârste cuprinse între 0 şi 35 de ani. În procesul de pregătire a candidaturii, am organizat o serie de întâlniri cu mediul academic şi cu cel privat, dar şi o serie de consultări între ONG-urile din oraş, cu participarea a peste 600 de elevi din liceele ieşene. Urmare a acestor întrevederi, am identificat un interes autentic şi o dorinţă semnificativă de implicare din partea celor prezenţi. În acest context, prin programul “Iaşi – Capitala Tineretului din România 2019-2020” ne dorim să punem, împreună, bazele unei colaborări sustenabile şi durabile între structurile de tineret, autorităţile publice locale şi mediul de afaceri din judeţ. Astfel, toate proiectele care se vor derula sub umbrela conceptului #rISeUP! sunt menite să creeze cadrul ideal unde domeniile de interes pentru tineri să devină domenii relevante pentru şi partenerii noştri instituţionali şi cei din mediul privat”, au declarat reprezentanţii Municipiului Iaşi.
Adiţional premiului de 50.000 de euro câştigat de tinerii ieşeni împreună cu Primăria municipiului Iaşi, pentru acoperirea şi întregirea sumelor stipulate în bugetul proiectului, aportul financiar va veni din partea administraţiei publice locale. Nu vor fi neglijate însă nici sursele adiţionale de finanţare, provenite din partea mediului de afaceri privat.
„Capitala Tineretului din România a plecat de la ideea unei competiţii care să ne ajute să vorbim mai mult despre tineri. În momentul în care am demarat acest proiect, am pornit de la un gând foarte simplu. Deşi pare destul de ciudat, tinerii nu se află pe agenda publică din România şi am fost plăcut surprinşi că în momentul în care am prezentat această propunere către autorităţile publice locale am găsit o deschidere extrem de mare, la un nivel cât se poate de practic. Susţinem că tinerii, pentru a se dezvolta şi a-şi dori să trăiască în România, au nevoie de un mediul locativ propice, de joburi bune şi, evident, acces la tot ce înseamnă viaţă socială. Pentru a ne putea îngriji de toate aceste aspecte, este necesar ca la masa negocierilor să se regăsească, simultan, organizaţiile de tineret, autorităţile publice locale şi, bineînţeles, reprezentanţii mediului privat. Este mersul firesc al unei dezvoltări armonioase şi asta ar trebui să se întâmple în toate oraşele din ţară. Celebrăm astăzi Iaşiul, Capitala Tineretului din România 2019-2020, şi suntem convinşi că tinerii ieşeni vor fi un model pentru generaţiile viitoare şi vor aduce o serie de schimbări pozitive în comunitatea din care fac parte”, a declarat Nicoleta Deliu, Director al Departamentului Comunicare Corporativă şi Afaceri Comunitare, BCR.
“Tinerii, în special tinerii români, sunt îndeajuns de puternici să atingă orice obiectiv îşi propun. Proiectele oraşelor finaliste se bucură de toată aprecierea noastră şi ne-am dori ca nu doar proiectele Capitalei alese să ajungă să fie implementate, ci toate proiectele iniţiate de tineri. Programul Capitala Tineretului din România este deschizător de drumuri în ceea ce priveşte colaborarea dintre organizaţiile de tineret, autorităţile publice locale şi mediul privat, iar anul acesta am reîntărit această afirmaţie. Le doresc succes tinerilor ieşeni în exercitarea mandatului Iaşi Capitala Tineretului din România 2019-2020 şi îi asigurăm de întreaga noastră colaborare”, a declarat Tudor Ogner, preşedinte, Federaţia Tinerilor din Cluj.
“Există un imens potenţial de dezvoltare la nivel de ţară, iar tinerii sunt actorii principali care vor conduce la înfăptuirea acestor transformări. Prin acţiunile pe care le întreprind, ei au capacitatea să schimbe viitorul şi să pună în valoare oraşele care i-au văzut crescând. În 2016, împreună cu colegii din Comisia de Guvernanţă, am pus bazele programului Capitala Tineretului din România. Iată-ne azi, trei ani mai târziu, în momentul în care sărbătorim cea de a patra ediţie Capitala Tineretului din România. Felicit echipa Iaşiului pentru eforturile depuse şi le doresc să lucreze la implementarea conceptului care le-a adus titlul cu acelaşi entuziasm de care au dat dovadă încă de la momentul depunerii candidaturii”, a adăugat Mihai Dragoş, preşedinte, Consiliul Tineretului din România.
„Am convingerea că tinerii pot schimba multe dintre lucrurile care astăzi nu le sunt tocmai pe plac, dar că nu pot face asta singuri. Pentru cei care îşi doresc cu adevărat să potenţeze sectorul de tineret şi să genereze un suflu nou în rândul comunităţii există Capitala Tineretului din România. Nu vorbim despre o simplă titulatură, ci vorbim despre un program ambiţios, un program menit să creeze o sinergie între mişcarea de tineret, autorităţile publice locale şi mediul privat de afaceri. Vorbim despre viziune, dezvoltare urbană prin tineri şi despre calitatea vieţii – aspecte care pot convinge tinerii să rămână, să construiască, să co-creeze oraşele româneşti. După momentele Timişoara, Bacău şi Baia Mare, astăzi Iaşiul ne-a demonstrat, din nou, că se poate”, a subliniat András Farkas, Grupul PONT, Secretar General al Guvernanţei pentru Capitala Tineretului din România.
Programul Capitala Tineretului din România este iniţiat şi coordonat de Comisia de Guvernanţă pentru titlul de Capitala Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România, Federaţia Tinerilor din Cluj, Grupul PONT şi Banca Comercială Română.
(g.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.