Ministrul Mediului • Nu va mai fi nici o taxă auto, ci o „contribuție”

0
78

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că, în prezent, se lucrează la o nouă formă de taxare a posesorilor de automobile, urmând ca în aproximativ două săptămâni proiectul să fie pus în dezbatere publică. Actul normativ va reglementa noua taxă auto – altfel spus, noua formă de „contribuție” care se va aplica în func­ție de gradul de poluare al mașinilor.
„Vom reuși să finalizăm și să spunem: așa se va întâmpla pentru fiecare autovehicul în parte, dar nu va fi taxă. Vor fi niște contribuții care să ducă cu gândul efectiv la poluare, adică poluatorul să plătească, cel care are o mașină mai veche să plătească ceva, cine are hybrid are și el un cuantum de plătit. Undeva peste două săptămâni, îna­inte ca bugetul de stat să fie aprobat de Parlament, noi o să trebuiască să finalizăm și să ne și prezentăm public cu forma finală, astfel încât ea să fie supusă dezbaterii publice” – a declarat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
Aceasta a mai arătat că sancțiunile nu se vor aplica imediat ce noul act legislativ va intra în vigoare, ci va exista o perioadă de grație care va oferi cetățenilor răgazul necesar pentru a se acomoda și a se informa cu privire la modificări.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.