De Moş Nicolae, jandarmii au fost la Casa de tip familial nr. 2 Baia Mare

0
55

Se spune că Sfântul Nicolae „Făcătorul de minuni” s-a născut într-o familie bogată şi că, din copilărie a dovedit credinţă excepţională şi încă din timpul vieţii a făcut minuni, iar datorită acestora Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci.

Şi anul acesta, continuând rolul de a fi „ocrotitorii” copiilor din Casa de tip familial nr. 2 Baia Mare, reprezentanţii Jandarmeriei Maramureş, însoţiţi de preotul unităţii, le-au făcut o vizită aducându-le astfel un zâmbet pe chipuri şi puţină bucurie, au oferit cadouri celor 11 copilaşi care, respectând obiceiul, au avut pregătite ghetuţele pentru ca Moş Nicolae să pună darurile.
„Începând cu 6 decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă, oamenii sunt mai buni, mai frumoşi, mai înţelepţi şi fac gesturi minunate faţă de toţi cei dragi. Fie ca această perioadă să vă aducă zâmbete frumoase de la oamenii din jur, să puteţi împărtăşi tot ce este mai bun cu ei. Vă dorim ca de Sfântul Nicolae să vi se împlinească cel puţin o parte din vise, iar celelalte să vi le împlinească Moş Crăciun!”’

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.