Lucrări pentru introducerea apei la Tămășești

0
79

Două proiecte mari, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, sunt în derulare în comuna Ariniș. Este vorba despre realizarea rețelei și aducțiunii de apă la Tămășești, precum și de construirea unei stații de tratare în centrul de comună. Investițiile depășesc 3 milioane de lei, fonduri nerambursabile.

Astfel, în localitatea Tămășești, lucrările au ajuns la aproximativ jumătate, acestea începând doar în toamnă din cauza contestațiilor la licitația publică: „Avem proiecte mai mari pe PNDL II. Unul dintre ele este legat de aducțiune apă în localitatea Tămășești, în valoare de 2,5 milioane de lei. Lucrarea a fost demarată totuși după lungi tergiversări cu achiziția publică (n.r. licitația). Tot timpul la acest capitol sunt probleme. Am reușit însă, de la Paște și până la începutul lunii septembrie să finalizăm și să începem efectiv lucrările. Cred că este executat la ora actuală circa 50% din investiție, partea cea mai grea de fapt, de săpătură și introducere a coloanei, care este gata. Forarea unui nou puț este și asta finalizată, fiind în probe. Se face și geofizica, urmând cămine, hidranți și stația de tratare. Celălalt proiect, în cuan­tum de 650.000 lei, este la Ariniș, aici fiind vorba despre stație de tratare a apei plus încă un puț forat. În centrul de comună, aducțiunea și rețeaua de apă sunt deja construite. Puțul este executat, se asamblează stația și legăturile care urmează a fi făcute. Deci eu spun că ne-am mișcat destul de bine, în condițiile în care am demarat lucrările destul de greu”, ne-a explicat Gheorghe Mureșan, primarul din Ariniș. „Apă avem, curge bine, nu am avut probleme și ne prinde bine, că fântâna mai seacă, fiind și în deal”, a spus V.O., localnic din Tămășești. „Apă este. Așa și trebuie, că doar trăim în secolul XXI. Om fi noi la țară, dar suntem oameni civilizați, totuși…”, a completat un alt cetățean al comunei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.