Minunile centenarului

0
70

Ne întrebăm dacă am ratat anul centenar ca ţară, iar argumentele pro domină spaţiul public. Multă lume se aştepta la ceva spectaculos, să impresionăm continentul, să le arătăm cît de tari sînt românii. În stilul nostru romanţios, am fi vrut să trăim o revelaţie, dar minunea de 1 Decembrie 2018 nu s-a produs, ceea ce înseamnă că ne-am maturizat ca popor.
Ne-am format ca stat unitar şi independent după ce ni s-a promis că vom rămîne uniţi pe veci (Făt-Frumos n-a vrut să se nască pînă cînd împăratul nu i-a promis tinereţea fără bătrîneţe şi viaţa fără de moarte). Corifeii Unirii ne-au garantat că România va fi mare pentru totdeauna, însă al Doilea Război Mondial ne-a luat teritorii unite în 1918 prin voinţă plebiscitară, anexate de URSS şi rusificate lent şi sigur, deşi sînt vechi provincii româneşti, la graniţa cu spaţiul slav.
Unirea tuturor românilor n-a fost obţinută tocmai pe merit, de vreme ce Regatul României a stat neutru vreme de doi ani. Austro-Ungaria şi Germania au fost învinse cu ajutorul baionetei, căci ţara noastră n-avea avioane, nici tancuri, iar tactica era a sacrificiului de tipul: „Pe aici nu se trece!” În schimb, românii n-au cerut nimic altceva decît pămînt, erau cu toţii Ioni şi răscoala de la 1907 le era proaspătă în minte.
În urmă cu o sută de ani, ţările române treceau de la evul mediu la capitalism, iar reforma agrară era idealul absolut al poporului rural (azi, pe nimeni nu mai interesează pămîntul, a devenit mijloc de producţie capitalistă; pe atunci, ţăranii erau în stare să ucidă pentru o brazdă). Statul a expropriat marile latifundii, i-a despăgubit pe grofii maghiari şi a împroprietărit satele cu păduri şi păşuni comunale şi, în al doilea rînd, pe cei întorşi de pe front şi pe urmaşii celor căzuţi în luptă.
Idealul că pămîntul îl poate salva pe român de la sărăcie a fost distrus, reforma agrară a devenit o amăgire, capitalismul s-a impus şi în agricultură, iar lovitura de graţie a fost dată proprietăţii funciare de cooperativizarea agriculturii, după ani de jale cu deportare şi muncă forţată. Precum Făt-Frumos, poporul a rămas singur, a trebuit să renunţe la tot ce este lumesc şi să-i poarte sufletului de grijă. S-a confruntat cu zmeii şi balaurii, forţele negre luînd forma unor fiare şi scorpii.
Parcursul de iluminare a conştiinţei a durat un secol şi sîntem pe cale să-l încheiem. Străbunicii cu două clase erau cetăţeni ai satului lor, iar fiii noştri au liceu şi facultate şi sînt cetăţeni ai continentului şi ai planetei. Izvorul de apă vie (minerală) din care bea neamul românesc n-a secat, încă n-a secat în munţii Carpaţi…
O economie puternică este „minunea” într-un stat cu servicii publice la un nivel de civilizaţie occidentală (sau pe aproape): şcoli, spitale, apă potabilă, canalizare, gaz, asfalt, armată, poliţie, administraţie. Fără economie, am putea să trăim precum în 1918, să arăm holda cu boii şi să semănăm cînepă pentru ţesăturile din război. Străbunicii noştri umblau desculţi, iar noi am ales să trăim într-o societate europenizată, dezvoltată, cu toate nedumeririle pe care le avem după aderarea la UE. (Occidentalii se vor vedea nevoiţi să creadă nu doar în tehnologie, ci şi în etică, şi să respecte viaţa şi natura.)
Statul român aplică o strategie europeană de dezvoltare şi aceasta este minunea – alături de promisiunea că spaţiul Schengen va fi extins la noi şi la bulgari. Toate partidele acceptă integrarea comunitară, dar mai avem nevoie şi de alte „minuni”: puterea să colaboreze cu opoziţia şi să nu aprindă casa. Susţinem o organizare raţională a statului şi toţi cei interesaţi să fie consultaţi. Aruncarea vinii pe altă ţară, pe alt partid sau pe altă persoană duce la vrajbă, nu la o guvernare maturizată!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.