Mai multe locuri de muncă

0
54

Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate în anul 2018, a fost mai mare decât în aceeași perioadă din anul 2017, cu 192 joburi. Astfel, la 31 octombrie 2018 numărul locurilor de muncă vacante declarate de angajatori a fost de 5.700, iar în anul 2017 numărul total al locurilor de muncă vacante a fost de 5.508.

Cele mai multe oferte pentru absolvenții de facultate

Principalele meserii, în care s-a înregistrat un număr semnificativ de locuri de muncă vacante pentru șomerii cu studii superioare în perioada ianuarie – octombrie 2018, au fost: ingineri – 127 (inginer construcții civile, inginer mecanic, inginer electroenergetică, inginer electronist, inginer industria alimentară, geodez, sistem informatică, agronom, chimist, sunet, topograf etc), economiști – 64, consilieri juridici – 18, director vânzări – 9, medici stomatologi -13, programatori- 6 etc.

Joburi pentru cei cu studii medii

Pentru șomerii cu studii medii și muncitori calificați și necalificați, principalele meserii, în care s-a înregistrat un număr semnificativ de locuri de muncă vacante în perioada ianuarie – octombrie 2018 au fost: vânzător 236, lucrător comercial 227, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 198, manipulant mărfuri 158, muncitor necalificat în industria confecțiilor 122, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet 122, șofer de autoturisme și camionete 121, șofer autocamion/maşină de mare tonaj 108, lăcătuş mecanic 99, tâmplar universal 86, lucrător bucătărie 81, ospătar (chelner) 75, agent de vânzări 71, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide 71 etc.

Cele mai “bănoase” meserii

Când vine vorba despre câștigurile salariale, oficialii Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș au constatat că locurile de muncă destinate celor cu studii medii sunt cele mai aducătoare de bani.
“Deși în ultimii ani tot mai mulți absolvenți de liceu urmează o facultate, în speranța că o diplomă de studii superioare le va aduce și un salariu mai mare, cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt pentru studii medii. Un trend crescător îl au ofertele pentru personal calificat. Studiile de piață efectuate de firme specializate în recrutare arată că, pe piața muncii, cele mai bănoase joburi pentru care nu ai nevoie de facultate sunt cele în domeniul construcțiilor (sudor, faianțar, electrician, instalator), dar și în domeniul ce ține de întreținere corporală și înfrumusețare”, a declarat directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș (AJOFM), Oana Oșanu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.