Sfântul Macarie cel Mare

0
101

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinții pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. Biserica Ortodoxă îl pomenește pe 19 ianuarie. El nu trebuie confundat cu Sf. Macarie al Alexandriei sau cu Sf. Sfințit Mucenic Macarie, episcop de Edkao (lângă Assiut, în Egiptul de Sus). Moaștele celor trei Sfinți Macarie se păstrează la Mănăstirea Coptă Ortodoxă a Sf. Macarie cel Mare din Schetia (Wadi Natrun). Sf. Macarie, unul dintre întemeietorii monahismului, s-a născut în satul Șabșir, Menuf, Egypt, aproximativ în anul 300 din părinți drepți și credincioși. Tatăl său se numea Avraam, iar mama lui Sara și nu au avut multă vreme copii. Într-o noapte, tatălui său i s-a arătat un înger al Domnului, care i-a spus că Dumnezeu avea să îi dăruiască un fiu al cărui nume va fi cunoscut pe întreg pământul și care va avea o mulțime de fii duhovnicești. La scurt timp după această vedenie, cei doi au avut un fiu pe care l-au numit Macarie („Fericitul”). Sf. Macarie era ascultător față de părinții săi, iar harul lui Dumnezeu era cu el încă din tinerețe. Când tatăl său a încercat să îl silească să se însoare, împotriva voinței lui, Macarie s-a prefăcut bolnav timp de câteva zile. Mai apoi l-a rugat pe tatăl său să îi îngăduie să iasă puțin din oraș ca să se liniștească. A plecat în sălbăticie și s-a rugat Domnului Iisus Hristos să îl călăuzească pe drumul care Îi era bineplăcut Lui. Pe când era în sălbăticie, a avut o vedenie: i se părea că un Heruvim îna­ripat îl lua de mână și îl urca pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus și de la nord la sud și zicându-i: „Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi drept moștenire această pustie”. Când s-a întors din pustie, a aflat că logodnica lui, care era încă fecioară, murise. Macarie I-a mulțumit Domnului Hristos că îl ferise de o căsătorie pe care nu o dorea. La scurtă vreme, și părin­ții săi au adormit întru Domnul, iar el a dăruit tot ce avea săracilor și nevoiașilor. Când poporul din Shabsheer a văzut înfrânarea și inima sa curată, l-au dus la episcopul de Ashmun (Egipt), care l-a hirotonit preot pentru satul lor. Enoriașii i-au construit o colibă înafara orașului și mergeau la el pentru a se spovedi și a primi de la el Sfintele Taine.
Într-o vreme, o fată nemăritată care rămăsese grea l-a învinuit pe Sfântul Macarie că el era tatăl copilului ei. Sfântul nu a răspuns acuzației; și-a asumat în liniște învinuirea nedreaptă, pentru care a fost și bătut de săteni și de familia fetei, care i-au cerut să o susțină financiar pe ea și pe copil. Macarie a făcut și acest lucru, împletind coșuri și vânzându-le, iar prețul luat pe ele îl dădea părinților fetei.
Când a venit vremea ca tânăra femeie să nască, a fost cuprinsă de dureri îngrozitoare. A strigat atunci că nu Macarie, ci un alt bărbat era tatăl copilului ei. Auzind acestea, sătenii s-au rușinat de felul în care se purtaseră cu sfântul și au alergat să îi ceară iertare, însă când au ajuns la coliba Sfântului, au găsit-o goală. Sfântul Macarie, prinzând de veste că i se vădise nevinovăția, fugise de laudele lor.
Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut și a crescut pentru viața pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta bună și iubind viața virtuoasă și împodobindu-se cu ea, a ajuns locaș dumnezeiesc al Duhului. A dobândit atâta răbdare în ostenelile lui pentru fapta bună, încât a primit puterea să gonească duhurile necurate. El avea deopotrivă și darul înțelegerii; spunea mai dinainte ce avea să se întâmple și era făcător de minuni. Pentru toate acestea după rugămintea îndelungată a arhiereului de atunci, a primit preoția, căci arhiereul a hotărât să nu stea ascunsă făclia sub obroc, ci a căutat să-și sfin­țească mâna, prin atingerea de el. După sfințire Macarie s-a dedat la nevoințe și mai grele: a făcut o hrubă pe sub pământ, care începând de la chilia lui, se întindea pe o lungime de o jumătate de stadiu, și la capătul hrubei și-a săpat cu mâinile lui o peșteră. Când veneau mulți oameni să-l cerceteze, el intra în hrubă și se ascundea în peșteră și nimeni nu-l afla. Cât despre mâncare și băutură, este de prisos să mai vorbim, de vreme ce trupul prin înfrânarea cea desăvârșită și dumnezeiască mărturisea aceasta. Odată, venind la el un eretic, stăpânit de demonul îngâmfării și zicând că nu există învierea mor­ților, ca să-l înfrunte pe acest eretic, cuviosul a înviat pe un mort.
Sf. Macarie era acum (cca. 330 d.Hr.) în drum spre Schetia, unde avea să-și petreacă aproape toți cei șaizeci de ani din viață rămași. A rămas undeva în adâncul pustiei, în locul unde se afla Mănăstirea Sfinților Maxim și Domadiu (astăzi Mănăstirea Coptă Ortodoxă de la El-Baramous). S-a dus să îl viziteze pe Sfântul Antonie cel Mare. Văzându-l, Sfântul Antonie a zis despre el: „Iată israelitean în care nu este vicleșug.” Sfântul Antonie l-a îmbrăcat cu Marea Schimă, apoi Macarie s-a întors la locul lui de viețuire.
Când numărul monahilor din jurul său a crescut, a construit o biserică pentru aceștia.
Sf. Macarie cel Mare a trecut la Domnul în anul 390, având 97 de ani. În ziua adormirii sale, el i-a văzut pe Sfinții Antonie și Pahomie în ceata sfinților. Un manuscris din Șebin El-Kum (Egipt) amintește că Sfântul Pafnutie, ucenicul său, a văzut sufletul lui Macarie ridicându-se la cer și i-a auzit pe diavoli strigând: „Ne-ai învins, Macarie”, la care Sfântul a răspuns „Încă nu v-am biruit”. Ajungând la porțile raiului, ei au strigat din nou: „O, Macarie, ne-ai biruit”. La care acesta a răspuns: „Binecuvântat fie Domnul Iisus Hristos care m-a scăpat din mâinile voastre”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.