Klaus Iohannis este al patrulea președinte, însă nu are nici un fel de relație cu predecesorii săi, nu i-a chemat niciodată să se sfătuiască, avînd în vedere experiența acestora. Ar fi și în interesul lui să colaboreze cu foștii președinți, dar și al țării!
Primul președinte, Ion Iliescu, este cercetat în dosarele revoluției din 1989 și mineriadei din 1990 și ar fi posibil ca „Bunicuța” (Ion Iliescu) să-și petreacă ultimii ani de viață prin procese, dacă statul justițiar nu se va schimba. Emil Constantinescu, al doilea președinte, este contestat chiar de partidul care l-a propulsat pentru un mandat la cîrma statului. PNȚ-CD a decăzut în rîndul partidelor neparlamentare, cu certuri interne nesfîrșite pe moștenirea morală primită de la Iuliu Maniu și Corneliu Coposu. Al treilea președinte, Traian Băsescu, este activ în viața publică, a făcut politică populară pînă de curînd, cînd și-a anunțat retragerea. Schimbarea lor la față nu a convins istoria.
Klaus Iohannis și cei trei pomeniți fac un careu de ași de culori diferite, un sfat al bătrînilor. Nu au fost sfinți niciunul, au greșit din lipsa experienței democratice (Iliescu n-a respectat proprietatea privată), din cauza sfaturilor greșite (Constantinescu a susținut Restitutio in integrum și privatizarea cu orice preț), din vina îngîmfării și egolatriei (Traian Băsescu a creat statul justițiar), ultimul președinte fiind continuator al penultimului.
Ne-am aștepta ca cei patru să colaboreze, avînd în vedere că sînt plătiți de stat cu tantieme bogate și au datoria morală să susțină țara. Klaus Iohannis nu a făcut nici cel mai mic gest în acest sens, preocupat să crească singur în ochii românilor. N-ar trebui să uite că munții care nu se sprijină pe dealuri se prăbușesc! Cantonat în dreapta, Iohannis a rupt relația cu românii de alte opțiuni politice decît a sa.
Ion Iliescu iese rar în public, mai ales pentru a se apăra de acuzațiile făcute cu exces de zel în dosarele cărate cu camionul. Dacă va fi condamnat, va deveni victima regimului justițiar Băsescu – Iohannis, experiment unic în Europa, creat de minți infernale. Se pare că uităm ușor de temniţa din Sighet, unde au fost închiși prim-miniștri, miniștri, academicieni, episcopi… Să comparăm cu ce se întîmplă acum: neomenia produce o justiție care deformează dreptatea.
Constantinescu a venit la conducere după proteste ani la rînd în Piața Universității, ceea ce a dus la formarea opoziției, pe lîngă care mișcarea #Rezist de astăzi este o joacă, de vreme ce-i susținută de puteri din stat, inclusiv de președinte. Și Traian Băsescu a încurajat justiția, a ridicat „țepe” în piață, practicînd un extremism lingvistic pe care era invidios și C.V. Tudor. Și tonul bășcălios este continuat de Iohannis, cu nuanțe de încrîncenare ardelenească, rezultatul fiind același, umilirea adversarilor cu orice preț.
Mișcările de stradă erau oarecum necesare pentru a se structura partidele de dreapta, să zicem, dar azi nu mai e nevoie de așa ceva, puterea poate fi dată jos prin alegeri. Pentru maximizarea efectului, partidele practică atacarea nu doar a ideilor, ci și a adversarului, care trebuie nu doar combătut, ci și discreditat. Provocarea se face pe cale parlamentară, dar mai ales extraparlamentară, prin atacuri la persoană, mergînd pînă la scuiparea în față. Orice politețe trebuie depășită!? Cei patru președinți ar putea calma spiritele febrile.
Președinții n-au preluat nimic de la antecesori, defect ce ne caracterizează ca popor și o scădere a democrației în general. Alternanța la putere înseamnă de regulă schimbări de substanță, discontinuitatea fiind programatică. Ce construim într-un mandat, distrugem în următorul, precum într-o perpetuă legendă. Președintele Iohannis, ajutat de foștii președinți, ar putea concilia puterea cu opoziția, spre binele țării. Îl îndemnăm s-o facă!
