Potrivit rezultatelor de la simularea Evaluării Naţionale, afişate vineri, numărul de elevi care au obţinut în acest an note peste cinci este mai mare faţă de 2018. La clasa a VII-a, 63,36% dintre elevi au luat note peste cinci la proba scrisă la limba şi literatura română. 83,72% dintre cei care au susţinut proba la limba şi literatura maternă au luat note peste cinci, în timp ce, la matematică, procentul este de 37,72%. La clasa a VIII-a, s-au înregistrat note peste cinci după cum urmează: la limba şi literatura română – 65,54%, la limba şi literatura maternă – 83,09%, iar la matematică – 33,62%.
„Aceste procente sunt în creştere faţă de 2018. Mai mult, la clasa a VII-a, au fost înregistrate 11 note de 10: patru la limba şi literatura română, iar şapte la matematică. La clasa a VIII-a, au fost înregistrate 20 de note de 10: două note la limba şi literatura română, una la limba şi literatura maternă şi 17 la matematică. Aşadar, la simularea Evaluării Naţionale din acest an, au fost bifate: 24 de note de 10 la matematică, şase la lima română, iar una la maternă, în total – 31.

La matematică, cele mai multe note de 10 s-au înregistrat la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare – opt la număr, cinci la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare, două la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Baia Mare şi câte o notă de 10 la: Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei, Liceul Tehnologic Vişeu de Sus, Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare, Liceul Teoretic „Petru Rareş” Târgu Lăpuş, Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” Sighetu Marmaţiei, Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare şi Şcoala Gimnazială Rona de Sus. La limba şi literatura română, s-a obţinut câte o notă de zece la: Şcoala Gimnazială Budeşti, Şcoala Gimnazială Nr. 2 Sighetu Marmaţiei, Şcoala Gimnazială Groşii Ţibleşului, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Moisei, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Sighetu Marmaţiei şi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei. Nota de 10 de la limba şi literatura maternă a fost obţinută de un elev de la Liceul Teoretic „Leowey Klara” Sighetu Marmaţiei”, a informat prof. dr. Adriana Meşter, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.