Cinci tineri din Maramureş au participat, între 25 şi 28 martie, la Conferinţa de Tineret a Uniunii Europene, un eveniment organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului la Bucureşti în contextul deţinerii, de către România, a Preşedinţiei Consiliului UE. Conferința a reprezentat una dintre cele mai mari reuniuni de tineret din acest an, cu peste 250 de reprezentanţi ai tinerilor atât din Europa, cât şi din afara spaţiului european.
• tinerii și viitorul pieței muncii; dialogul autorităților cu tinerii
Agenda conferinței a inclus problematica Tinerii și viitorul pieței muncii, precum și dialogul autorităților cu tinerii, așa cum este recomandat în strategia UE pentru tineret. Fiecare stat membru al UE a fost invitat să participe cu o delegaţie formată din trei tineri şi doi delegaţi guvernamentali. Din judeţul Maramureş, au luat parte la activităţi cinci tineri: Mădălina Tămaş – coordonator de voluntari internaţionali la asociaţia „Team for Youth” Baia Mare, Ioana Grad – coordonator de evenimente în cadrul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România, Daniel Orza – preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureş, Bianca Tătar – coordonator de voluntari în cadrul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România şi Alina Pop – director executiv al Federaţiei YMCA România. Rolul fiecărui tânăr prezent la această conferinţă a fost unul bine definit. Astfel, Mădălina Tămaş s-a ocupat în aceste zile de coordonarea voluntarilor prezenţi la conferinţă. „Am câştigat concursul organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a fi coordonator de voluntari în cadrul acestui eveniment. Împreună cu cei de la Consiliul Tineretului din România, m-am ocupat de apelul pentru voluntari, de selectarea şi pregătirea lor pentru eveniment, precum şi de împărţirea task-urilor pe durata conferinţei”, a explicat Mădălina Tămaş – coordonator de voluntari internaţionali la asociaţia „Team for Youth” Baia Mare. În schimb, în cadrul Conferinţei de Tineret a UE, Ioana Grad a fost unul dintre delegaţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, în calitate de coordonator logistică. „Acest post a presupus asigurarea aspectelor organizatorice care ţin de pregătirea materialelor, a echipamentelor şi a spaţiului de lucru. Practic, împreună cu reprezentanţi ai Consiliului Tineretului din România şi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, m-am asigurat ca participanţii, speakerii şi facilitatorii să aibă la dispoziţie tot ceea ce trebuia pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii bune”, a punctat Ioana Grad – coordonator de evenimente în cadrul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România.
• prezentarea impactului programului Baia Mare – Capitala Tineretului
Tot în cadrul acestui eveniment derulat la Bucureşti, Daniel Orza a avut rolul de raportor. „Rolul meu a fost acela de a participa la workshopuri tematice în cadrul conferinţei şi de a completa rapoarte speciale create de organizatori care au urmărit să ajute la documentarea ideilor, argumentelor şi a altor contribuţii pe care le-au avut participanţii vizavi de tema discutată la momentul respectiv”, a informat Daniel Orza – preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureş. În paralel, Bianca Tătar a avut rolul de voluntar în cadrul acestei conferinţe. „Am făcut parte din echipa de voluntari contribuind la informarea participanţilor şi comunicarea cu aceştia pe parcursul evenimentului. De asemenea, împreună cu Daniel Orza, am prezentat impactul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018-2019 în cadrul unui side-event dedicat promovării conceptului de Capitală Naţională de Tineret”, a subliniat Bianca Tătar – coordonator de voluntari în cadrul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România. Nu în ultimul rând, Alina Pop a fost unul dintre cei şapte delegaţi ai României la această conferinţă. „Am avut acest rol deoarece organizaţia pe care o reprezint (Federaţia YMCA România, n.r.) este membră a Grupului Naţional de Lucru pe Dialog Structurat încă din 2016, fiind implicată activ în crearea obiectivelor de tineret europene, parte a strategiei europene de tineret a UE”, a concluzionat Alina Pop – director executiv al Federaţiei YMCA România. Conferința de Tineret a UE este principalul eveniment de tineret al fiecărei Președinții rotative a Consiliului Uniunii Europene. Aceasta oferă tinerilor posibilitatea de a informa și de a influența factorii de decizie cu privire la problemele care au impact asupra vieții lor. La această conferinţă, delegaţii au participat activ la discuţii plenare şi la sesiuni de lucru, prioritatea României fiind Viitorul Muncii – obiectivul 7, discutat şi corelat cu celelalte 10 obiective de tineret: raportul de cauzalitate, obstacolele/provocările întâmpinate de tineri, oportunităţile conferite, măsuri/activităţi/exemple de bună practică implementate local, naţional ori european, măsuri ce pot fi luate în continuare la nivel european. Toate aceste discuţii au fost consemnate de raportori voluntari şi vor fi prelucrate de cei trei cercetători desemnaţi ai conferinţei. Concluziile vor fi înaintate ca recomandări către Comisia Europeană.