Acest articol s-ar fi putut numi: iluzia păcii dinaintea războiului. Ce altceva a fost Acordul de la Munchen din 30 septembrie 1938? Când puternicii Europei, de atunci, au sacrificat Cehoslovacia pentru a întreţine iluzia păcii. De acest moment dramatic al istoriei interbelice se ocupă numărul 26 (am ajuns la jumătatea drumului!), din folositoarea colecţie unică de presă românească: „Ziarele României Mari”. După încorporarea Austriei, la 13 martie 1938, diplomaţia europeană a fost pusă în faţa unor întrebări dificile: cum se va schimba Europa sub presiunea avansului german şi cât de departe se putea merge pe calea concesiilor?
Venea rândul Cehoslovaciei, al cărei potenţial industrial şi economic era vital pentru planurile expansioniste ale Germaniei către Europa Central-Răsăriteană. Apariţia Cehoslovaciei, la sfârşitul primului război mondial, fusese rezultatul unirii unor teritorii ce purtau moşteniri istorice diferite. Printre cele 15 milioane de locuitori se numărau cehi, slovaci, germani, unguri şi polonezi. De pildă, Polonia a privit noua ţară drept o caricatură a Austriei fără habsburgi, un stat nepotrivit şi provizoriu. Dintre toate minorităţile, ponderea cea mai mare au avut-o germanii, fiind distribuiţi relativ compact în Boemia şi Moravia, cunoscută şi sub denumirea de regiunea sudetă. Tomas Masaryk, arhitectul Cehoslovaciei, i-a convins pe reprezentanţii marilor puteri că noul stat va respecta şi va recunoaşte drepturile minorităţilor. Hitler nu renunţa la planurile lui expansioniste. Statutul germanilor sudeţi a fost pretextul pentru a destrăma statul cehoslovac. Care s-a fi putut opune lui Hitler, fiind al şaselea stat industrial din Europa, deci avea un sistem de alianţe determinat de puterea economică.
Tocmai asta a făcut Germania: a destructurat sistemul de alianţe. Agitaţiile separatiste din regiunea sudetă au fost orchestrate direct de la Berlin. Presiunile germane nu au fost luate în seamă de francezi şi britanici. Pe de altă parte, conducerea statului cehoslovac a făcut unele concesii pentru a calma starea încordată. A luat măsuri ca etnicii germani să fie mai bine reprezentaţi în Adunarea Naţională şi s-au deschis mai multe şcoli cu predare în limba germană. Cu toate acestea, tensiunile nu au fost atenuate. S-a cerut autonomia regiunii sudete. La sfârşitul lunii septembrie 1938, după ce au avut mai multe runde de convorbiri, reprezentanţii celor patru mari puteri – Italia, Franţa, Marea Britanie şi Germania – s-au întâlnit la Munchen pentru a găsi o soluţie. Hitler a avut mai multe întâlniri private cu Mussolini. Pasivitatea britanică şi cea franceză a alimentat agresivitatea germană. S-a stabilit evacuarea regiunii sudete. Premierul britanic flutura la Londra o hârtie pe care scria că între Marea Britanie şi Germania va fi pace. Evident că s-a înşelat.
Înţelegerea de la Munchen a deschis calea spre distrugerea Cehoslovaciei. La 30 mai 1938, Hitler adoptă Planul Verde care prevedea ocuparea ţării. Ungaria şi Polonia erau pregătite să preia, în cadrul unei ocupaţii militare, teritoriile care considerau că le aparţin. Care le-au fost refuzate după război. Germania ocupă regiunea sudetă, Ungaria primeşte o parte din Ucraina Subcarpatică, iar Polonia ocupă zona Tesin. Este proclamată independenţa Slovaciei. Aşa s-a distrus Cehoslovacia, un aliat al României. Mai mult, i s-a propus statului român să ocupe localităţile româneşti din Ucraina Subcarpatică, adică Maramureşul de peste Tisa. România a refuzat categoric. Nu a vrut să profite de dezagregarea statului cehoslovac. Se apropia furtuna.
Acest episod tragic din istoria Europei postbelice merită citit şi în cheie actuală. Se pot afla asemănări. Mai palide la vedere, dar tot asemănări se numesc. De aceea, este necesar să ştim istorie. Mai ales cei care decid soarta popoarelor. În numărul de astăzi, Ediţia se ocupă de Pactul Ribbentrop- Molotov, august 1939, care a supravieţuit războiului, cu consecinţe care nu s-au stins.
