Totul pentru tineri

0
90

Adolescenţii de la 14 ani şi tinerii pînă la 35 de ani se află în rîndul consumatorilor de substanţe ce afectează sănătatea. 15% dintre aceştia consumă droguri, iar jumătate cumpără tutun şi alcool de pe băncile şcolii. Statisticile sînt îngrijorătoare, statul democrat să ia măsuri de prevenire şi combatere a acestor fenomene negative!
Centrul de Tineret Maramureş organizează activităţi educative, finanţarea de la Ministerul Tineretului şi Sportului a fost de 175.000 lei în 2018, banii fiind cheltuiţi pentru evenimente ale studenţilor, elevilor, tinerilor. Consiliul Judeţean Maramureş şi unităţile administrativ-teritoriale alocă bani în special pentru sport. Adicţiile tinerilor sînt privite ca un drept al omului.
Privim cu nădejde spre Uniunea Europeană, care se întoarce pas cu pas la restricţionarea consumului de substanţe care dau dependenţă. De exemplu, studenţii sînt testaţi inopinat, periodic, şi exmatriculaţi dacă li se găsesc urme de drog în urină. Cursurile nu mai sînt opţionale, ca la noi, ci obligatorii, cu prezenţă verificată electronic…
Legea românească prevede că nu se fumează în instituţiile publice, însă în pauza mare aproape o sută de elevi şi eleve din 500 fumează în spatele liceului (lîngă containerele de gunoi), îi vede toată lumea! Fumatul şi consumul de alcool marchează negativ viaţa tinerilor, decenţa şi bunul-simţ se răresc, de succes fiind atitudinile insolente, coafura mov, tatuajele pe fese… Iar dereglările generaţiei merg pînă la violenţă în şcoală şi pe stradă, comportamentul penal fiind imitat după al vedetelor din spaţiul public, inclusiv al politicienilor care sfidează legea – cînd sînt surprinşi în flagrant delict, înjură pe toată lumea, singurul lor scop fiind interesul personal.
Ce randament poate da elevul la ora de matematică dacă în pauza mare a fumat două ţigări?! Ce exemplu de onestitate le oferim tinerilor, de vreme ce noi înşine ne comportăm asocial?! Dacă risipim binele în fum şi abuzăm de rău, ei vor face la fel şi se vor deprinde să pună preţ mare pe lucrurile fără valoare şi preţ mic pe cele valoroase. Dacă noi ne comportăm iraţional, cu nervi şi cu dispreţ pentru ceilalţi, decenţa va fi o necunoscută pentru ei.
Uniunea Europeană le oferă tinerilor şanse multiple de dezvoltare personală, pot să studieze şi să lucreze oriunde şi în aceleaşi condiţii ca cetăţenii ţării respective (teoretic). Incluziunea socială este esenţială pentru societate, aşa că statul cheltuie sume importante pentru acest domeniu, ţelul fiind ocuparea forţei de muncă. Diplomele de calificare au valabilitate în UE, sîntem consideraţi cetăţeni europeni şi avem şanse egale pe piaţa forţei de muncă, ni se spune.
Ideea de Europă a cetăţenilor se bazează pe conceptul de unitate în diversitate, care însă în condiţii de criză economică şi socială creează disensiuni majore. În multe state europene, drepturile omului nu sînt aceleaşi pentru toţi (imigranţii sînt expuşi defavorizărilor). Carta drepturilor fundamentale defineşte valorile europene şi îndreptăţirile cetăţenilor europeni, dar cele 54 de articole n-au încă temei juridic european, deci nu pot fi invocate în justiţie.
Să nu neglijăm faptul că există divergenţe mari în Uniunea Europeană, tinerii din Orient muncesc în Occident fără nici o garanţie, fiind expuşi la abuzurile angajatorilor. Nu le este garantată protecţia, iar statul nostru nu ştie nici măcar cîţi români muncesc în vest, braţul de muncă fiind socotit un mijloc de producţie anonim, ca oricare altul. După zece ani de uzură fizică şi psihică, tinerii se întorc în ţară mai … înţelepţi: înţeleg pe pielea lor ce înseamnă occidentul capitalist. Trebuie să fim mai atenţi cu tinerii, să le oferim condiţii de dezvoltare personală în ţară. Vom fi mai fericiţi!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.