Cu o zi înainte de comemorarea a 130 de ani de la trecerea în veşnicie a marelui poet naţional, Mihai Eminescu, în Sala “Europa” a Primăriei Baia Mare a avut loc decernarea premiului de “Scriitorul Anului” şi “Marele Premiu pentru literatură”. De asemenea, a fost decernat titlul şi premiul de “Tânăr scriitor”.
“Consider că acest eveniment este unul gustat de comunitate, mai ales de cea avizată. Trebuie să fie un eveniment care să atragă ochii comunităţii spre creaţie pe care scriitorii o oferă de-a lungul timpului, o manifestare în care oamenii de cultură trebuie să se prezinte în faţa publicului cu tot ce e mai bun şi mai frumos”, a declarat primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, preşedintele juriului care a stabilit câştigătorii la actuala ediţie a evenimentului “Scriitorul Anului”. În plus, edilul şi-a manifestat regretul pentru lipsa unei reviste de cultură a municipiului.
La rândul său, directorul executiv al revistei de cultură “Nord Literar”, Săluc Horvat a punctat că “este a opta întâlnire. Ne dă prilejul să vedem ceea ce se întâmplă în viaţa culturală a municipiului Baia Mare. Cărţile multor scriitori băimăreni au intrat demult în circuitele culturale internaţionale. Prin iniţiativa Domniei Voastre, Consiliul Local a hotărât să recunoască oficial prin hotărâre de CL să acorde stimulente pentru cei care activează în acest domeniu. E un fapt salutabil. Vă adresăm rugămintea, domnule primar, să fiţi la fel de atent şi pe viitor în ce priveşte viaţa literară”.
La actuala ediţie, juriul a fost format din: primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, preşedinte şi membrii: Săluc Horvat, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor şi director executiv al revistei de cultură “Nord Literar”, ziaristul şi scriitorul Gheorghe Pârja, preşedintele Reprezentanţei Maramureş a filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, consilierul municipal Maria Pop, şef comisie pentru cultură în cadrul Consiliului Local, consilierul municipal Florin Creţ, şef comisie buget finanţe în cadrul CL şi scriitoarea Florica Bud, vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor.
În urma analizei juriului, titlul de Scriitorul Anului şi Marele Premiu pentru literatură au ajuns la criticul literar Daniela Sitar-Tăut. “La nominalizarea Danielei Sitar-Tăut s-a avut în vedere activitatea sa literară, constând în publicarea mai multor cărţi şi o bogată activitate publicistică: promovarea valorilor culturale locale, promovarea literaturii şi a valorilor culturale locale în rândul elevilor prin organizarea de întâlniri cu scriitorii, organizarea de concursuri literare etc”, se precizează în motivarea comisiei de evaluare.
De asemenea, titlul de Tânăr Scriitor a revenit poetei Diana Teodora Cozma. “La această nominalizare s-a avut în vedere debutul ca tânăr poet în planul creaţiei literare, perspectivele de a deveni un bun poet”.