Comisia de la Veneţia şi-a exprimat preocuparea în legătură cu reformele din justiţia românească, referindu-se şi la motivele înfiinţării secţiei speciale de investigare a magistraţilor, punînd sub semnul întrebării necesitatea anchetării procurorilor şi judecătorilor. Nu are dreptate!
Analizînd situaţia, constatăm o fractură între puterea judecătorească şi societate. Comisia Europeană pentru Democraţie şi Lege (numită şi „Comisia de la Veneţia”) este îngrijorată că Secţia pentru investigarea magistraţilor va deveni „un obstacol în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”. Motivul înfiinţării secţiei este „neclar”, spun experţii constituţionalişti independenţi din acest organism consultativ de pe lîngă Consiliul Europei. De asemenea, sînt de părere că jurisdicţia secţiei este definită „vag”.
Dar lucrurile nu stau aşa. Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este o structură operativă a Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, operaţională din 2018, cu competenţă exclusivă să efectueze urmărirea penală pentru infracţiunile săvîrşite de judecători şi procurori, inclusiv de membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Ceea ce nu-i nedemocratic, ba dimpotrivă. Secţia specializată pentru procurori şi judecători s-a înfiinţat pentru a creşte încrederea cetăţenilor în justiţie. Dacă politicienii au DNA-ul, magistraţii au Secţia!
Pînă la apariţia unei legi consensuale privind răspunderea, era nevoie de o reglementare pentru a proteja sistemul de justiţie de elementele care îl compromit. Cazul procuroarei cu comportament abuziv faţă de fetiţa Sorina Lucan din Baia de Aramă trebuie analizat nu doar profesional, de Inspecţia Judiciară, ci şi penal, de Secţia pentru cercetarea magistraţilor. Abuzul de drept şi bruscarea unui copil sînt fapte penale, minorii fiind apăraţi de Convenţia ONU privind drepturile copilului. Justiţia democratică trebuie să facă dreptate în mod special pentru magistraţi.
Pînă acum, cetăţeanul afectat de erorile făcute de procurori şi de judecători era obligat să-i dea în judecată civilă, practic fără şanse de cîştig. Fie să apeleze la CEDO, care apără drepturile omului, însă nu-i condamnă pe magistraţi ca persoane, ci statul român plăteşte prejudiciile, deşi nu este vinovat pentru erorile individuale ale judecătorilor!…
Apreciem dorinţa magistraţilor să fie independenţi, ceea ce înseamnă că pot ancheta şi condamna pe oricine încalcă legea, de la preşedintele ţării (are imunitate cît e în funcţie) în jos, pînă la cetăţeanul de rînd care comite infracţiuni. Dacă unele grupuri profesionale pretind să fie intangibile penal, politicienii democraţi nu trebuie să accepte astfel de privilegii – permise în statele nedemocratice, unde primează valoarea individului. În cele autocratice, prestigiul grupului este mai important. (În mod similar, medicii preferă controlul profesional exercitat de Colegiul Medicilor, care este un sindicat, nu un organism profesional independent de eliminare a celor de calitate slabă.)
Probleme pot să apară dacă procurorul şi judecătorul sînt incluşi în sistemul paralel, căutarea adevărului fiind ţelul lor secundar. Justiţia este în fapt un grup profesional cu interese care nu sînt comune cu ale justiţiabililor. În aceste cazuri, magistraţii se scufundă în grup, devin „anonimi” şi refuză să-şi asume vreo responsabilitate pentru faptele lor, mergînd cu protestul pînă la sabotarea celorlalte puteri din stat.
Comisia de la Veneţia este părtinitoare cu justiţia, adevărul fiind că orice sistem birocratic trebuie controlat şi supus celor care îl întreţin. Magistraţii sînt şi ei oameni, supuşi erorilor, greşelilor, oboselii, dezechilibrelor fizice şi psihice. Neluarea în considerare a nelegalităţilor din justiţie duce la degradarea democraţiei şi la compromiterea magistraţilor – precum în cazul de la Baia de Aramă!
