Ruxandra Gheţe, o elevă de 10

0
804

Ruxandra Gheţe – absolventă de gimnaziu la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” din Baia Mare – se află printre cei 13 elevi din Maramureş care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională din acest an. Elevă eminentă, Ruxandra a excelat la învăţătură în toţi anii de şcoală, iar din toamnă, îşi doreşte să urmeze cursurile specializării matematică-informatică intensiv engleză ale aceluiaşi colegiu.
Reporter: Te numeri printre cei 13 elevi din Maramureş care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională din acest an. Te aşteptai la note maxime?
Ruxandra GHEȚE: Nu mă așteptam la note maxime, mai ales la limba și literatura română. E foarte ușor să omiți un argument la prima compunere sau să pierzi pe radactare. M-am bucurat, evident, la vederea rezultatelor fiindu-le recunoscătoare profesorilor mei care m-au îndrumat spre acest 10, lucru pentru care le mulţumesc.
R.: Cum ţi s-au părut subiectele din acest an?
R.G.: Cred că subiectele au fost de dificultate medie. Mă aşteptam oarecum la genul dramatic, dar faţă de alte modele de teste, ultimele probleme de la matematică au fost relativ uşoare.
R.: Cât timp te-ai pregătit pentru acest examen?
R.G.: Nu consider că, pentru Evaluarea Naţională, m-am pregătit mai mult faţă de alţi elevi. Am lucrat doar testele pe care le primeam temă la clasă, iar spre finalul semestrului al doilea mi-am recitit compunerile, mai ales argumentările, pentru limba şi literatura română. Sunt sigură că pregătirile pentru olimpiade au fost, la rândul lor, importante în obţinerea acestor rezultate.
R.: Cum ţi s-a părut ultimul an de gimnaziu? A fost un an extenuant din pricina pregătirii pentru Evaluarea Naţională?
R.G.: Chiar nu mi s-a părut că anul acesta am depus un efort semnificativ pentru note mari, indiferent de materie. Mă bucur că am învăţat constant până în clasa a VII-a, rezervându-mi acest ultim an doar pentru a repeta.
R.: Ce liceu doreşti să urmezi din toamnă? Dar specializare?
R.G.: Mi-ar plăcea să rămân la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare, specializarea matematică-informatică intensiv engleză.
R.: Care sunt motivele care stau la baza acestei alegeri?
R.G.: Analizând clasele din anii trecuţi, mi se pare că există un oarecare echilibru între materii, mai ales între matematică, informatică, limba română şi limba engleză.
R.: Ce carieră vrei să îmbrăţişezi? Unde te vezi peste 10 ani?
R.G.: În acest moment, mă gândesc să devin profesoară, probabil de matematică, dar şi o scriitoare, sper eu de succes. Îmi place să interacţionez cu oamenii şi să îi fac să înţeleagă aspecte pe care eu le stăpânesc. Mă văd, aşadar, peste 10 ani, debutând în această profesie, la o şcoală cât mai bună, poate chiar la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare, dar şi cu cel puţin o carte publicată sau în curs de publicare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.