Ieri, în cele două centre de examen de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” şi Colegiul Tehnic „George Bariţiu” din Baia Mare, s-a desfăşurat proba scrisă prevăzută de calendarul mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.
„Pentru această probă s-au înscris 824 de candidaţi. Au fost validaţi, adică au avut dreptul de a susţine proba scrisă, 765 de candidaţi. Dintre aceştia, 508 au fost prezenţi în sălile de examen. S-au înregistrat 122 de absenţi. Totodată, 135 de candidaţi s-au retras din motive personale. Din centrele de examen, nu au fost semnalate incidente, niciun candidat nu a fost eliminat”, a informat prof. Antoneta Bolchiş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. Marţi, 23 iulie, se vor afișa primele rezultate. În 23 şi 24 iulie, la ISJ Maramureş, se vor înregistra contestaţiile. Acestea vor fi transmise ulterior la centrele de evaluare. Candidaţii vor afla rezultatele finale în 30 iulie. Prima şedinţă de repartizare, cea a candidaţilor cu media minimum şapte, pe posturi cu angajare pe perioadă nedeterminată (catedre titularizabile) va avea loc în 31 iulie. „Pentru anul şcolar viitor, în judeţ, sunt disponibile 94 de posturi titularizabile dintr-un total de 1.194 de coduri de posturi. Pe discipline, cele mai multe, 23 la număr, sunt la muzică instrumentală, 13 sunt la educaţie fizică şi sport, pregătire sportivă de specialitate, iar şase sunt pentru profesori în învăţământul primar. 1.100 de coduri de posturi sunt netitularizabile. 478 sunt complete, în vreme ce 716 sunt incomplete. De asemenea, 274 sunt rezervate, iar 920 sunt vacante”, a conchis prof. Antoneta Bolchiş.