Expoziţie de icoane pe sticlă • Maica Domnului, văzută prin ochii copiilor Andreei Nicoleta Sfară

0
1009

În postul Adormirii Maicii Domnului şi anul omagial al satului românesc, profesoara de desen Andreea Nicoleta Sfară a venit cu o expoziţie tematică la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare. Inspirându-se din vechile icoane pe sticlă, Andreea Nicoleta Sfară a înfăţişat chipul Maicii Domnului îndurerată. Recunoaşte că a ajutat-o statutul de mamă în creaţia ei, pentru că a încercat să o privească pe Maica Domnului prin ochii mari şi plini de ino­cenţă ai celor trei copii ai săi.
“Mi se pare că Maica Domnului se apropie mai mult de inocenţa copiilor. Faptul că am copii m-a ajutat să o pictez pe Maica Domnului pentru că şi Ea era o copilă când a răspuns chemării lui Dumnezeu. Pot să spun că am privit-o şi am pictat-o pe Maica Domnului prin ochii copiilor”, a spus Andreea Nicoleta Sfară.
Dealtfel, profesoara de desen a mărturisit că s-a apucat de icoanele pe sticlă după ce a dat viaţă primului său copil. “Am început să pictez icoane pe sticlă după ce l-am născut pe primul băiat. Până atunci am pictat, dar nu icoane pe sticlă. Am predat copiilor, la şcoală, iconografia pe sticlă. Rămânând acasă am zis să fac ceva. M-a atras pentru că erau imagini simple. Mi-au plăcut simplitatea desenului, culoarea, cromatica restrânsă şi ceea ce reprezintă ele. Aşa am zis să încep şi eu să pictez pe sticlă. Icoanele pe sticlă te duc cu gândul la trăirea simplă a ţăranilor din sec. XVII-XVIII şi modul lor de a privi credinţa: mai adânc şi mai statornic. Am simţit că sunt mai aproape de reprezentarea simplă. Îmi place simplitatea. Eu m-am inspirat după modelele vechi din Transilvania, cele care mi-au plăcut mai mult. E stilul naiv, deşi s-a pornit de la icoana pe lemn. Cunoaştem icoana făcătoare de minuni de la Nicula. De aici a pornit totul”, a mai spus profesoara de desen.
În stilul său şi în cromatica abordată, Andreea Nicoleta Sfară a ales simplitatea, pentru că e modul la care încearcă să îşi raporteze şi viaţa de zi cu zi. “Am încercat să mă apropii de cromatica simplă a icoanelor vechi în care predomina roşul, albul, verdele, albastru şi auriul care te duce cu gândul la transcendenţa sufletului, la lumea din cer. Am adăugat florile în icoane, am încercat să le înfrumuseţez ca şi cum Maica Domnului ar fi într-o grădină cu flori, în special trandafiri pentru că şi Mântuitorul are pe cap o cunună de spini”, a accentuat pictoriţa.
Pentru a reuşi să redea cât mai fidel chipul Maicii Domnului, Andreea Sfară recunoaşte că a postit şi s-a rugat mai mult. Crede că în momentul în care picta, Maica Domnului era lângă ea, pentru că la finalul fiecărei lucrări se simţea “mai liniştită, mai împlinită”.
Printre icoanele ce o înfăţişează pe Maica Domnului, la loc de cinste se află o lucrare cu Sfântul Nicolae, considerat a fi ocrotitorul familiei. Andreea Nicoleta Sfară mai spune că, pentru ea, icoana e o rugăciune, dar una prin imagine şi nu prin cuvinte. Vrea ca oamenii ce îi vor privi lucrările să se întoarcă la simplitate şi să se raporteze mai mult la credinţă.
“Aş vrea să reamintesc celor care vor privi icoanele credinţa simplă a ţăranului din trecut, să îşi reamintească de valorile simple ale oamenilor. Ne complicăm prea mult. E important să ne simplificăm pentru a deveni mai trăitori. Icoana e esenţial legată de liturghie şi rugăciune şi îndeamnă credincioşii înspre iubirea lui Dumnezeu în formă sensibilă. Icoanele sunt pentru mine o rugăciune sub formă de culoare. Expoziţia o închin înaintaşilor noştri, bunicilor, străbunicilor care aveau o credinţă profundă şi simplă. Le-aş transmite celor care vor vizita expoziţia mea să se apropie mai mult de credinţă. În toate activităţile pe care le fac să se raporteze mai mult la rugăciune”, a conchis Andreea Nicoleta Sfară. Expoziţia poate fi vizitată la Cabinetul de Medalistică al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” până în 16 august.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.