Cezar Zavate este un excelent muzician, profesor la Oslo Music School, colaborator al mai multor trupe norvegiene de succes. În România a cântat, colaborat şi înregistrat cu artiști precum: Ştefan Bănică jr, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Virgil Popescu și mulți alții. La ediția 2019 a Festivalului Internațional URSULEȚUL de AUR, Cezar Zavate a fost membru al juriului. Într-o pauză scurtă, i-am adresat câteva întrebări despre muzică și condiția artistului într-o lume extrem de competitivă.
– Poate că lumea nu-și mai aduce aminte de Cezar Zavate, așa că te rog, pentru început, să spui câteva cuvinte despre tine!
– Povestea începe cu România. Era prin 1991, când terminam armata. După stagiul militar m-am întors la Buhuși, unde
m-am născut, și am încercat să rezolv lucrurile practice. Visul meu era să devin un bun chitarist. Așa că m-am apucat să studiez chitara, timp de aproape 10 luni, mai multe ore pe zi. Apoi am mers la București pentru a cumpăra o doză de chitară electrică. Acolo m-am întâlnit cu alți muzicieni, care mi-au propus, în vara lui ’92, să merg să cânt cu ei pe litoral. Am acceptat, mi-am făcut ucenicia. M-am întors acasă, unde am decis să mă mut în București. Mai întâi am început să cânt într-un restaurant, pentru că nu prea aveai altfel cum să te întreții din muzică.
– Și povestea continuă.
– Povestea continuă.
L-am cunoscut pe Vali Neacșu, din trupa Marfar, care m-au luat în trupă cu ei… Apoi, prin ’95 – ’96, am plecat într-un turneu în Olanda, cu muzicieni cunoscuți, Toni Șeicărescu, de la Direcția 5, Cătălin, de la Compact, Mihai Coman, care a cântat cu Holograf. În 1996 s-a încheiat capitolul Olanda, și am rămas oarecum în aer. Fiind plecat, nu prea mai aveam legături în România…. A fost o perioadă foarte grea.
– Spuneai, râzând, că ai avut noroc cu telefonia mobilă…
– Da, în 1997, mi-a venit în sprijin telefonia mobilă, care m-a pus în legătură cu lumea muzicală. Am început să fiu căutat la studio. Aici aș vrea să spun ceva foarte interesant. Faptul că nimic nu este întâmplător. Primul meu job plătit în studio a fost cu Horia Moculescu. El m-a chemat să înregistrez câteva piese la chitară electrică pentru solista Otilia Romea. Acum, când ne-am întâlnit la Baia Mare, în juriul Festivalului Internațional URSULEȚUL de AUR, și-a adus aminte cu lux de amănunte. Sunt surprins de memoria sa. Mi-a spus atunci că el a purtat noroc multor artiști tineri, le-a deschis drumul în muzică. Îi mulțumesc și acum.
– Ai avut o frumoasă și lungă colaborare cu Ștefan Bănică Junior…
– Cu Ștefan Bănică Junior am cântat câțiva ani, am înregistrat trei discuri, cu hiturile acelea cunoscute… În paralel, am desfășurat, însă, o activitate bogată la studio, înregistrând cam 500 de piese. Așa am venit în contact cu artiști cunoscuți, printre care Marcel Pavel, Luminița Anghel, Paula Seling, cu care am cântat destul de mult, și mulți alții. Am avut colaborări cu Orchestra Radio din București, cu George Natzis, cu care am cântat în trupa de la Tele 7 ABC, am mai avut mici turnee în Germania…
– Cum ai ajuns în Norvegia?
– În ianuarie 2002, am fost contactat de muzicieni care au cântat cu Weinberger, ei tocmai sosiseră dintr-un turneu în Norvegia, și m-au întrebat dacă nu sunt interesat să am un concediu plătit în Norvegia. Nu prea am înțeles la ce se referă și m-au lămurit că voi fi plătit să cânt în concerte. Mi-a surâs ideea și așa a fost plecarea mea în Norvegia, în 2002, în aprilie.
– Au trecut de atunci mulți ani. Cum a evoluat cariera muzicală a lui Cezar Zavate?
– Ajungând acolo, am cântat într-o rețea hotelieră, în niște locuri superbe, la fiordurile norvegiene. Aveam un program lejer și puteam să fiu foarte activ, îmi împărțeam timpul bine. Dimineața mergeam la cursurile de limbă norvegiană, erau gratuite, la acea vreme. Am cunoscut o româncă de-a noastră care făcea master în economie, în norvegiană, și am rămas surprins că o româncă face studii în norvegiană. Eu, în adolescență, aveam un gând al meu, să fac Conservatorul la chitară electrică, ceea ce în România nu exista. Ajungând în Norvegia, am început să întreb în stânga, în dreapta, ce posibilități sunt. Am aflat că există un Conservator de stat, de muzică cu profil ritmic, pop, rock, jazz. Am început să studiez mai mult, ca să fiu pregătit. Am intrat la conservator în 2005. Numai că mi-au spus că întrucât nu sunt dintr-o țară scandinavă, trebuie să dau un examen de limbă, la nivel universitar. Norocul meu a fost că începusem să învăț limba din prima săptămână. Era gratuit și mi se părea interesant să învăț o limbă cu care să mă descurc în trei țări: Norvegia, Suedia și Danemarca, limbile fiind apropiate. Nu eram pregătit să dau examenul de limbă, dar am lucrat intens, timp de jumătate de an. Fiindcă nu puteam începe Conservatorul fără acel examen, eram disperat că voi pierde anul. În octombrie, am dat examenul. Profesoara cu care lucram mi-a spus că sigur voi lua examenul. Și l-am luat, iar în 2008 am terminat conservatorul. M-am mutat apoi la Oslo și am continuat studiile postuniversitare, de pedagogie. Între timp am fost suplinitor și activam și ca liber profesionist: cântări, concerte, așa cum trăiește un artist.
– Ești mulțumit unde ai ajuns și ce faci?
– Acum sunt foarte mulțumit. Suntem liberi să circulăm, nu ne mai trebuie viză, ca pe vremuri. Nu te ține nimeni acolo, nici pe mine, nici pe alții, putem să venim în țară când vrem. Dar ce avem aici nu avem acolo și invers. Punem în balanță și alegem.
– Ce este aici și nu este acolo?
– Aici avem sufletul, niciodată nu vom scăpa de treaba asta, oamenii sensibili vor rămîne tot timpul cu sufletul la țara lor.
– Suntem la Festivalul Internațional URSULEȚUL de AUR. Ești membru al juriului. Ce știai despre acest festival și cum ți se pare pe viu?
– Știam câte ceva. Că Paula Seling a participat la Ursuleț, și Narcisa Suciu și alte nume din muzica ușoară românească actuală. Nivelul Festivalului este unul foarte ridicat. Am văzut concurenți, mai ales cei de la secțiunea „Duelul campionilor”, care sunt adevărați profesioniști. Voci bine lucrate, ceea ce aduce cinste profesorilor care lucrează cu acești copii și tineri. Mă bucur că sunt aici.
Pauza s-a terminat, a început din nou concursul, iar seara, Cezar, la chitară, și Horia Moculescu, la clape, au susținut un adevărat recital. Iar povestea lui Cezar Zavate continuă. Poate anul viitor vom continua și interviul nostru, vorbind mai multe despre Norvegia muzicală și condiția artistului într-o lume extrem de competitivă.
