În Dăneşti • O persoană încarcerată

0
58

Accidentul s-a produs marţi dimineaţa, în Şişeşti, la ieşire spre Dăneşti, cu o persoană încarcerată.
Primele verificări au relevat că un bărbat, de 64 de ani, din Cavnic, care conducea un autoturism, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, iar autoturismul s-a răsturnat pe plafon.
Conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și nu se afla sub influența alcoolului.

În Borşa
Un motociclist a decedat

Marţi dimineaţa, pe DN 18, în Borşa, pe strada Moldovei, traficul a fost blocat pentru aproximativ o jumătate de oră din cauza unui accident rutier.
Un motociclist, de 19 ani, a intenţionat să efectueze o depășire și a intrat în coliziune cu un autoturism, al cărui șofer a virat la stânga.
Din nefericire, motociclistul implicat în accident a decedat, fiind transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că, în momentul producerii accidentului, tânărul nu purta cască de protecție, avea permisul de conducere reținut, iar motocicleta era neînmatriculată.

Pentru şoferi!
Vor avea dreptul să-şi aleagă perioada de suspendare a permisului

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care vine în ajutorul șoferilor. Mai exact, aceștia ar urma să-și aleagă singuri perioada în care să le fie suspendat permisul.
Inițiativa aparține unor deputați care susțin că măsura i-ar ajuta pe șoferii profesioniști să nu-și piardă veniturile. Împotriva acestui proiect sunt organizațiile non-guvernamentale și Guvernul.
Potrivit inițiativei, în cazul suspendării permisului auto, șoferul îşi poate alege perioada suspendării într-un an, începând cu momentul încălcării Codului Rutier. Dacă șoferul a făcut fapte deosebit de grave, atunci această măsură nu se aplică.
Șoferii rămân fără permis pentru 30 de zile dacă nu au acordat prioritate pietonilor. Se acordă suspendarea de 60 de zile în cazul în care au trecut la culoarea roşie a semaforului şi au provocat un accident.
Cea mai lungă suspendare, de 90 de zile, se acordă dacă s-a condus sub influenţa băuturilor alcoolice.
Deputaţii susţin, în expunerea de motive, că legea ar veni în ajutorul şoferilor profesionişti, care pentru o încălcare minoră nu mai pot lucra şi pot rămâne astfel fără pâine.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.