În livada mea cu prieteni au intrat cei care aveau patima dialogului, curiozitatea de a desluși puterea cuvântului și, mai ales, cei care trăiau prin mirabila cultură. Mult prea izgonită din frământatul nostru cotidian. Așa am constatat că se mai află printre noi semeni care trăiesc în spiritul discret al izvorului de lumină al minții. Deși sunt oameni ai faptei, care construiesc o lume concretă ce ne mobilează viața de zi cu zi, au rezerve generoase pentru a intra în rezonanță cu frumusețea aventurii artei. Din această stirpe aleasă făcea parte și regretatul prieten Gheorghe Ofrim. Pregătirea lui economică îi dădea rigoare în faptele zilei. Dar era și un ecran pe care se proiecta bucuria neastâmpărată pentru lumea culturală a cotidianului. Știa multe detalii din tainele frumosului, dar nu-și ascundea nelămuririle care se converteau în întrebări ce-și așteptau răspunsurile.
Când ajungeam, dimpreună cu prietenul și confratele Florentin Năsui, la sediul firmei din Sighetu Marmației, George (noi așa îi spuneam) parcă uita de rosturile cotidiene ale afacerii și se dăruia dialogului despre una, despre alta. Îl pasionau veștile de ultimă oră, care veneau peste noi, dar și reperele consacrate din cultură. Era și o bună călăuză pentru cei care se încumetau să înceapă un drum. M-am bucurat de încurajarea lui, inclusiv financiară, când mi-am pus în gând să maturizez Serile de poezie de la Desești printr-o asociație, care poartă numele marelui poet Nichita Stănescu. Care a binecuvântat Maramureșul cu statura lui lirică.
Ani la rând, George a fost o prezență ascultătoare la manifestările din satul de pe Mara. Se bucura când Maramureșul deschidea ferestre spre lume. Născut pe Valea Izei, în Dragomirești, era preocupat de soarta satului maramureșean, îi explica mutațiile. Și cele bune dar și cele dăunătoare. Credea în valorile specifice ale Maramureșului fără a fi conservator. Avea un simț fin pentru mersul lumii. Îmi făcea o reală plăcere să-i ascult părerile despre întâmplările prin care trece România. Avea leacuri pentru multe răni. Era omul care gândea și pe seama altora, dar nu uita că și el trăiește în această lume. Știa că problemele serioase, mai ales în afaceri, se discută cumpătat, fără excese polemice, fără ambiția vanitoasă a răspunsului tăios. Era preocupat de a-și pune frământările profesionale în scena afacerii.
Mi s-a părut, de fiecare dată, în discuțiile noastre că pentru el argumentul depinde de intonație. Adică, nu se strigă, ci se lămurește. Economist fiind, George era stăpân pe mișcarea ideilor din domeniu. Cu un prilej, într-un cadru cu mobilă stil, a abordat ideea capitalului străin care vine la noi pentru câștig. George credea că trecerea lor pe la noi poate fi o întărire a muncii naționale. Într-o bună zi a prieteniei noastre, am văzut pe peretele biroului un text de Eminescu, pus în ramă. Insistența privirii mele a fost răsplătită cu gestul de a-mi dărui articolul eminescian cu tot cu ramă. Cu darul prietenului meu în față, și cu regretul că George nu mai vine, transcriu primul paragraf din publicistica economică a lui Eminescu. Iată ce scrie în rama dăruită: „Un semn al declasării și al înmulțirii oamenilor care nu lucrează nimic și trebuie hrăniți din bugete, este fără îndoială sporirea dărilor directe și indirecte și greutatea extremă cu care oamenii le plătesc. Dări se grămădesc pe dări, de ajunge orice articol ce intră în gură sau acoperă trupul, dare pe căldură și dare pe lumină, dare pe mișcarea din loc în loc pe tot ce trăiește pe pământ ori în apă.”
Frumos decupaj eminescian pentru crezul lui. George Ofrim făcea parte din calmul care sfredelește zidul realității. De obicei, când stăteam în fața lui nu îi cercetam căile adevărului mai greu de limpezit, ci mă emoționam de ideile care trădau neliniștea firească a omului. Da, George a fost un om firesc, care înfrumusețează lumea memoriei noastre omenești, trecătoare. Avea bucuria de a fi laolaltă. Ceea ce face parte din necesara cumpănă a demnității. Acestea au fost liniile din care am desenat portretul unui om între oameni. Un portret pus în rama cuvintelor. Spre a fi mai aproape de faptele zilei. Eu așa l-am cunoscut pe George Ofrim. Omul care mi-a bucurat existența. Cred că nu numai mie.
