Academicianului Emil Burzo i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș

0
88

În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din luna septembrie 2019, aleșii județeni au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Maramureș” academicianului Emil Burzo. Inițiativa acordării acestui titlu a plecat de la jurnațiștii Dan Pârcălab, Mircea Crișan și Ioana Lucăcel, reprezentanți ai ”Gazetei de Maramureș”.
Academician profesor dr. ing. Emil Burzo, în prezent președinte al filialei Cluj a Academiei Române, este una dintre cele mai marcante personalități ale mediului academic din România, fiind cel mai citat fizician din țara noastră, în literatura de specialitate. Dincolo de excelența de care a dat dovadă în activitatea profesională, Emil Burzo s-a remarcat și prin devotamentul față de țara sa, completat de dorința de a-și aduce contribuția la moștenirea lăsată generațiilor viitoare. Pentru județul Maramureș și maramureșeni, academicianul Emil Burzo a avut mereu numai cuvinte de laudă, fiind un promotor al acestora, ori de câte ori a avut ocazia.
Ceremonia de acordare a acestui titlu a avut loc vineri, 4 octombrie 2019, la Catedrala Episcopală ”Sfânta Treime” din Baia Mare, în cadrul simpozionului „Despre eroi, valori, repere la trei decenii de libertate și democrație în Maramureș”, eveniment organizat de filiala Cluj a Academiei Române, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș. În deschiderea simpozionului a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Iustin, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, care a felicitat oamenii cu suflet mare care au făcut posibil acest eveniment consacrat omagierii eroilor căzuți pentru libertatea și demnitatea nea­mului românesc.
Titlul de ”Cetățean de Onoare al Județului Maramureș” a fost acordat de către președintele Consiliului Judetean Maramureș, Gabriel Zetea, care a subliniat importanța recunoașterii valorilor autentice și a personalităților care fac cinste județului Maramureș.
Academicianul Emil Burzo, emoționat și onorat de distincția acordată, a amintit cât este de important ca, în era vitezei, o națiune să își promoveze valorile și reperele. „În epoca globalizării este foarte important ca știința și cultura românească să fie cunoscute pe plan internațional. O națiune există prin ceea ce a realizat, prin cultura și știința care se încadrează în valorile universale. Științele și artele sunt cele care dau, în zilele noastre, puterea popoarelor. Întreaga activitate a Academiei Ro­mâne se bazează pe încercarea de a integra pe plan internațional cultura, știința și istoria noastră”, a declarat Academician profesor dr. ing. Emil Burzo. (a.b.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.