Luni, 20 ianuarie 2020, se împlinesc 40 de ani de când Arhimandritul Vasile Costin a fost hirotonit Arhiereu, devenind Episcop Vicar Patriarhal.
S-a născut la 7 iulie 1938 în Satu Nou de Sus, în apropierea Băii Mari, din părinți țărani, buni credincioși. Urmează școala elementară și generală în satul natal, după care, între 1954-1959, studiază la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, fiind șef de an, datorită faptului că era un elev eminent. După seminar dă admitere la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, pe care îl urmează între anii 1959-1963. Între 1963-1966 urmează cursuri de doctorat la Institutul Teologic din București, disciplina Liturgică, iar apoi, între 1967-1972, studii de specializare la Facultatea de Teologie a Universității din Atena și la Institutul de Arheologie Coptă din Cairo. Își susține teza de doctor în Teologie la Atena, în martie 1972, desăvârșindu-și parcursul universitar în capitala Greciei, prin susținerea tezei de doctorat cu titlul „Cultul Bisericii Copte în comparație cu cel al Bisericii Ortodoxe”, lucrare publicată în același an la editura „Soukis” din Atena. Doctoratul i-a fost echivalat la București, în 21 martie 1974.
Ca teolog cu înaltă pregătire, a fost Documentarist la Sectorul Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Române (1969), secretar eparhial (1972-1973) și Vicar administrativ al Episcopiei Oradiei (1973-1975). A fost hirotonit diacon celib, apoi preot. În 1974 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Izbuc din Bihor, iar apoi a fost hirotesit arhimandrit.
A fost numit, în 1 martie 1975, superior al Așezămintelor românești din Ierusalim și Iordan și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.
După aproape cinci ani de osteneală și realizări în Țara Sfântă, la propunerea Patriarhului Iustin Moisescu, a fost ales în unanimitate Episcop-Vicar patriarhal, în cadrul sesiunii de lucru a Sfântului Sinod din 10 decembrie 1979, succedându-l în acest post pe vrednicul de pomenire Episcop Antonie Plămădeală, care fusese ales pentru a păstori Eparhia Buzăului.
Hirotonia întru Arhiereu a avut loc duminică, 20 ianuarie 1980, în Catedrala Patriarhală din București, în prezența a numeroși credincioși, clerici și monahi. Sfânta Liturghie și Taina Hirotoniei au fost săvârșite de Patriarh împreună cu Arhiepiscopul Antim Nica al Tomisului și Dunării de Jos și cu Episcopul-vicar Roman Ialomițeanul. De asemenea, au mai fost de față Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei, Episcopul Emilian Birdaș de la Alba-Iulia și Episcopul-Vicar Epifanie Tomitanul de la Constanța. Printre personalitățile prezente s-a numărat și profesorul Nicolae Lungu, în calitate de dirijor al Coralei Patriarhale. Ca ierarh la București, a fost, timp de 6 ani, între 16 noiembrie 1982-1 august 1988, și rector al Institutului Teologic (1982-1987), precum și preșe-dinte al Comisiei de pictură bisericească.
După evenimentele din 1989 au urmat restatornicirea și înființarea mai multor scaune episcopale în cuprinsul Patriarhiei Române, între primele numărându-se cel din fosta Capitală a Țării Românești. Astfel, în 3 septembrie 1991, dr. Vasile Costin a fost ales și în 22 septembrie 1991 înscăunat ca întâiul Arhiepiscop al Târgoviștei, orașul istoric al Munteniei având din nou păstor bisericesc propriu, după mai bine de trei secole, de la 1668, când Mitropolia se mutase definitiv la București.
Odată ajuns în reședința județului Dâmbovița, Arhiepiscopul Vasile a depus mult efort împreună cu preoți, profesori de teologie și personalități ale vieții culturale ca să restaureze însemnatul centru bisericesc de altădată. Cele dintâi semne ale renașterii au fost organizarea eparhiei cu toate sectoarele administrative, înființarea revistei „Lumină pentru suflet” și a școlilor de teologie care funcționează până în prezent: Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” și Facultatea de Teologie cu trei secții. De asemenea, toate acestea au fost plinite de sfințirea a noi biserici și mănăstiri ctitorite sau refondate. Întrucât era și un ierarh-teolog, a continuat publicarea de studii, unul de referință fiind monografia „Semnificația icoanei bizantine în Ortodoxie”, Târgoviște, 1997.
În vremea celor opt ani de arhipăstorire a slujit în mijlocul credincioșilor cu multă smerenie, discreție și modestie. A rămas în amintirea multor părinți slujitori ca ierarhul deschis, blând, delicat, care avea darul păcii, al iertării și al înțelegerii tuturor. Din grijă pentru poporul credincios, își sfătuia părintește preoții să fie buni și înțelepți slujitori ai enoriașilor lor, ca aceștia să nu ajungă cu nemulțumiri la Centrul eparhial. Iubea florile, era foarte sensibil și atent la copiii care participau la slujbe. Se oprea în dreptul lor și le spunea zâmbitor câte un cuvânt, unii dintre ei, ca paraclisieri ai sfintelor altare, având posibilitatea să-i citească rugăciunile de mulțumire după Sfânta Împărtășanie. Purtând crucea grea a reînnoirii eparhiei din județul Dâmbovița, Dumnezeu a îngăduit și o suferință fizică, pe care, asumându-și-o cu răbdare, a plinit și mai mult cununa vieții sale de creștin și ierarh al Bisericii lui Hristos.
A făcut parte din delegațiile Bisericii Ortodoxe Române care au vizitat alte Biserici Ortodoxe (Patriarhia Ecumenică în 1974 și 1978, Biserica Rusă în 1980), a participat la a doua Conferință presinodală pregătitoare a Sfântului și marelui Sinod panortodox (Chambesy, 1982), la a șasea Adunare generală a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Vancouver, 1983) și altele. A fost secretar General al Comitetului Central al Consiliului Mondial al Bisericilor.
A trecut la cele veșnice în 29 octombrie 1999. Slujba Prohodirii a fost săvârșită de Patriarhul Teoctist împreună cu alți 12 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în prezența multor credincioși dâmbovițeni și a majorității preoților și monahilor din eparhie, în prima zi a lunii noiembrie.
