Amenzi în sumă de 290.000 lei şi 43 de permise reţinute în weekend

0
55

– 226 de şoferi au rulat cu viteză peste limita admisă –

Peste 50 de infracţiuni constatate şi peste 650 de sancţiuni contravenţionale aplicate, sunt rezultatele poliţiştilor maramureşeni urmare celor 43 de acţiuni organizate în weekend.
În perioada 17-19 ianuarie, poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri, sprijiniţi de cei din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au organizat pe raza judeţului 43 de acţiuni. În urma activităţilor au fost constatate 53 de infracţiuni, cele mai multe de natură judiciară şi la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 650 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe dintre acestea, respectiv 541, pentru abateri de la prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Spre exemplu, 226 de persoane au fost sancţionate după ce autoturismele pe care le conduceau au fost înregistrate de aparatura radar că rulau cu o viteză peste limita legală admisă.
De asemenea, poliţiş­tii care au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, au dispus reţinerea a 42 de permise de conducere şi retragerea a 13 certificate de înmatriculare.
Valoarea amenzilor aplicate în urma activităţilor din acest week-end a fost de aproximativ 290.000 lei.


Combaterea delictelor silvice
Sancţiuni în valoare de 15.000 lei aplicate de poliţişti

La finalul săptămânii trecute, poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice, din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.
Activităţile au vizat modul în care se respectă normele referitoare la exploatarea transportului, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase şi au fost efectuate în colaborare cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Cluj şi Ocolului Silvic Târgu Lăpuş.
Au fost efectuate controale la sediile a două societăţi comerciale, cu puncte de lucru în Poiana Botizii şi Târgu Lăpuş.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare în echivalent valoric a cantităţii totale de 197,43 mc material lemnos.


Tânăr arestat preventiv în Baia Mare pentru tâlhărie

Activităţile de documentare şi cercetare efectuate de poliţiştii băimăreni au dus la identificarea a trei tineri, din Baia Mare, bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie. În weekend, faţă de unul dintre aceştia a fost dispusă măsura arestării preventive.
În data de 13 ianuarie, un tânăr, din Baia Mare, a sesizat poliţia că a fost tâlhărit. Acesta a declarat că fapta a avut loc în data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 16.50, pe B-dul Republicii.
Poliţiştii de investigaţii criminale au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie şi au demarat activităţile specifice în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului şi luării măsurilor legale.
Primele verificări efectuate au relevat că, victima a fost constrânsă, prin ameninţare, să dea unor necunoscuţi toţi banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 60 de lei.
Cercetările poliţiştilor au dus la identificarea a trei tineri, din Baia Mare, de 15 şi 18 ani, bănuiţi de comiterea faptei.
În baza probatoriului administrat, faţă de cei doi tineri, de 18 ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Sâmbătă, 18 ianuarie, unul dintre ei a fost prezentat Judecătoriei Baia are care a dispus arestarea sa preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.


Nu lăsaţi poşeta sau portofelul în coşul de cumpărături!

Poliţiştii din Baia Mare au întocmit dosar penal şi desfăşoară cercetări după ce au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt din supermarket.
O femeie, din municipiu, a reclamat că, în timp ce se afla la cumpărături, persoane necunoscute au profitat de neatenţia sa şi i-au sustras portofelul din geanta care se afla în coşul de cumpărături.
Ulterior, de pe unul dintre cardurile care se aflau în portmoneu a fost sustrasă suma de 2.000 lei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.