Proiect educațional-caritabil la “Racoviță” și “Petre Dulfu”

0
86

În cadrul proiectului educațional-caritabil „Din suflet pentru suflet(e)”, în luna februarie, la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare este prevăzută vizita tematică „Povești de viață”.
Potrivit activităților propuse, în luna decembrie a anului trecut, s-au oferit cadouri elevilor Școlii Gimnaziale „Petre Dulfu” din Baia Mare. Totodată, a avut loc o activitate practică de confecționare a unor decorațiuni de Crăciun și un concert de colinde. Seria activităților va continua în luna martie cu „Mesaj pentru mama”, concurs de creații literar-artistice; confecționarea de felicitări pentru 8 Martie; în luna aprilie cu „Un zâmbet de Paște” – spectacol pentru copii, iar în luna mai cu „O vacanță binemeritată” – jocuri de rol. Proiectul educațional-caritabil „Din suflet pentru suflet(e)” este adresat elevilor Liceului Teoretic „Emil Racoviță” și ai Școlii Gimnaziale „Petre Dulfu” din Baia Mare având ca scop conștientizarea adolescenților în privința implicării în activi­tățile caritabile și de voluntariat ale elevilor și implicațiile psihosociale ale acestora. Obiectivele specifice ale proiectului sunt: dezvoltarea unei atitudini de înțelegere, toleranță față de elevii de etnie rromă; colectarea de îmbrăcăminte, încăl­țăminte și alimente neperisabile de la elevi; formarea și dezvoltarea spiritului civic la elevi și la cadrele didactice; conștientizarea și valorificarea importanței sărbătorilor creștine; dezvoltarea și cultivarea valorilor morale. Coordonatori ai proiectului sunt: prof. Lauran Cosmin, prof. Draghiș Adriana, prof. Bozga Aurica (L.T. „Emil Racoviță”), prof. învă­țământ primar Hamuth Aura, prof. învăță­mânt primar Kiss Andreea (Șc. Gimnazială „Petre Dulfu”). Parteneri: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.