Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare
Duminică, 1 martie 2020, Duminica izgonirii lui Adam din Rai, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit cuvânt de învăţătură în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui sobor de preoţi şi arhidiaconi şi diaconi.
Sfânta Liturghie Arhierească
Din sobor au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Viorel Bud, Pr. Vasile Botiş, Pr, Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Florin Bălan, Pr. Ovidiu Bontoş, Pr. Adrian Morar, slujitori ai Catedralei, Pr. Ionuţ Sadoveanu, aflat în practică liturgică, arhidiaconi şi diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran.
În numărul mare de credincioşi s-a aflat deputatul Dr. Cherecheş Viorica. La plecarea de la Catedrală fiecare credincioasă a primit din partea primarului Cătălin Cherecheş câte o mică atenţie de 1 Martie.
Cuvântul de învăţătură
În timpul Sfintei Liturghii, la Chinonic, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a rostit un frumos şi folositor cuvânt de învăţătură pornind de la Evanghelia duminicii, a izgonirii lui Adam din Rai şi despre Postul Învierii Domnului.
„Dumnezeu, când l-a creat pe om, capodopera creaţiei Sale, universul, oricât de măreţ este, este opera lui Dumnezeu, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Capodopera este omul, fiecare în parte. Prima pereche şi apoi de la Adam şi Eva, protopărinţii noştri, până la sfârşitul veacurilor. Fiecare om este o capodoperă a lui Dumnezeu. De aceea, a zis Mântuitorul că a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut şi că un suflet de om preţuieşte mai mult decât cerul şi pământul, decât Universul întreg. Hristos ne-a spus: n-a venit să mîntuiască Universul, nici păsările, nici necuvântătoarele, nici frumuseţile naturii, ci frumuseţea cea după chipul şi asemănarea Lui, pe care a venit să i-o redea. Şi atunci Dumnezeu a zis: l-am făcut pe om după chipul meu, să-i dau un proiect de viaţă. Adică nişte reguli, nişte principii. Să înveţe să nu se lipească de cele materiale. De fructele pomilor din Rai, care erau frumoase şi bune, şi atrăgătoare. Să nu se lipească de materie, de creatură şi să rămână în legătură cu Dumnezeu Creatorul, izvorul vieţii. Deci, a fost primul post pe care Dumnezeu i l-a aşezat lui Adam şi Evei ca proiect de viaţă, ca să ştie că în viaţă totul este permis, dar nu totul este folositor. Şi să ştie când să se oprească şi când să renunţe. Pentru Dumnezeu şi glasul Său şi pentru porunca lui Dumnezeu, ascultători şi recunoscători fiind şi iubitori faţă de Creator. Şi atunci Adam a alunecat. A căzut, a mâncat şi şi-a atras el însuşi pedeapsa. Şi pedeapsa a fost moartea. A pierdut nemurirea, la care putea să ajungă rămânând în legătură cu Dumnezeu şi ascultând de El, de Dumnezeu Izvorul vieţii. Ar fi rămas nemuritor. Nu putem să înţelegem fenomenul decât prin credinţă şi prin forţa realităţii. Prin argumentul realităţii în care trăim. Suntem toţi muritori, dar înţelegem că Dumnezeu l-a vrut şi l-a creat pe om nemuritor. De aceea nu suntem de acord, nu putea înţelege moartea. Moartea nu-i firească. Este nefirească. Nu-i creată de Dumnezeu. Este un accident. E accidentul şi eroarea la care omul, proiectul cel mai măreţ al lui Dumnezeu, a consimţit, şi-a asumat-o. Sigur că Dumnezeu nu l-a lăsat pe om ca în veci să rămână în moarte, ci a trimis pe Fiul Său în lume ca tot cel ce crede în Dânsul să nu moară, ci şi să aibă viaţă veşnică. Sau cel ce crede Într-Însul chiar de va muri viu va fi, zice Mântuitorul. Şi atunci, înţelegem, deci, ce însemnează postul. Postul a fost aşezat de la început. Este tot atât de vechi precum umanitatea, precum prima pereche de oameni. Şi înţelegem sensul, rostul şi folosul lui. Postul pe care ne cheamă Biserica să-l începem şi să-l ţinem”.
