Condamnat la închisoare cu executare

0
66

Polițiștii din cadrul Grupei Canine, care efectuau activități de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, au observat pe B-dul București, un tânăr care avea un comportament suspect.
Polițiștii au stabilit că este vorba despre un băimărean, de 25 de ani, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei închisorii. În data de 27 mai a.c., acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Tânărul a fost încarcerat și depus în penitenciar în vederea executării pedepsei.
Identificat după comiterea unor furturi
Polițiștii din Baia Sprie au depistat cu operativitate doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt, iar în baza probatoriului administrat au dispus reținerea unuia dintre ei pentru 24 de ore.
În fapt, sâmbătă 30 mai, polițiștii au fost sesizați că persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri feroase din curtea unei societăți comerciale din Baia Sprie.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și au demarat activitățile specifice în vederea documentării faptei și identificării autorilor.
În urma cercetărilor polițiștii au identificat doi tineri de 17 și 28 de ani, din Baia Mare, bănuiți de comiterea furturilor.
În baza probatoriului administrat, față de tânărul de 17 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind bănuit de comiterea și a altor fapte de furt pe raza orașului Baia Sprie.
Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.
Polițiștii au recuperat mai multe bunuri din cele sustrase, fiind restituite persoanelor vătămate.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi băimăreni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.